Contrar a ceea ce am fost învățați să credem, viața nu este despre ceea ce ni se întâmplă, ci despre cum ne raportăm noi la ceea ce ni se întâmplă.
Mai mult 547
În viață, e nevoie să cauți mereu partea frumoasă a oricărui lucru, să-ți creezi percepția care susține soluția. Fiindcă astfel, problemele se rezolvă cu adevărat mai ușor, apar mai mulți oameni gata să pună umărul.
Mai mult 520
„7 motive pentru care să ne mutăm cu toții în România chiar acum." Sorcha Sills
Mai mult 950
Goana după mizeria senzațională, obsesia de a-și infecta semenii cu minciuni care „se vând” bine, disperarea după audiențe și după like-uri îi îmbolnăvește pe oameni și îi face manipulatori, respingători.
Mai mult 543
Sirieni și eritreeni se chinuie să scape din coșmarul pe care îl trăiesc în țările lor. Își dau tot ce au pentru a ajunge cu bine într-un loc sigur, într-o țară unde pot trăi, nu doar supraviețui.
Mai mult 516
Povestește că oamenii pe care i-a întâlnit și cunoscut aici l-au determinat să se întoarcă de atâtea ori. Din călătoriile sale prin România spune că a învățat prietenia.
Mai mult 596
Dincolo de performanțele sportive, Caroline s-a remarcat, în timp, prin câteva lucruri ce nu se vor șterge niciodată din memoria oamenilor.
Mai mult 495
Eu, oare, ce-aș putea face din ce n-am mai făcut niciodată până acum? Nu există o nouă experiență care să nu mă învețe lucruri importante.
Mai mult 482
„A fost puțin ciudat, pentru că ei ne-au zis ‘shake hands”, iar ea nu a vrut. E decizia ei! Dar fiecare se comportă cum vrea. Poate nu a dat bine pe cameră, dar chiar nu mă deranjează ce a făcut Eugenie Bouchard.”
Mai mult 536