Tabara de Dezvoltare - Vindecarea Celor 5 Rani Emotionale

Evenimente

ACADEMIA DE BINE

tabără de dezvoltare emoțională

TRANSFORMAREA

CELOR 5 RĂNI EMOȚIONALE

 

 

În perioada 12-14 noiembrie#HaiSus în vârf de munte, la Fundata, pe culoarul Rucăr-Bran! La Creasta de Vis. Chiar va fi de vis!

Sunt destule momentele în care și tu te întrebi de ce anumite lucruri/întâmplări se tot repetă în viața ta? De ce, de fiecare dată, intri în relații cu același gen de persoană? De ce ai anumite convingeri și comportamente/obiceiuri care, parcă, te sabotează, te îndepărtează de sănătate, de relații de calitate, de prosperitate, de fericirea personală?

E ca și cum ai avea o rană fizică și preferi să ți-o ascunzi sub cămașă pentru a nu se vedea; însă ea există, o simți, te deranjează, te doare. Același lucru se poate spune și despre rănile emoționale: le avem tot timpul cu noi, le ascundem, punându-ne măști; însă ele sunt acolo, în interior, și dacă nu facem ceva să le vindecăm, vom trăi la nesfârșit bătând pasul pe loc, într-o mlaștină emoțională dureroasă.

 

O schimbare în viața ta începe, firesc, cu o schimbare în mentalitatea ta – gândire și tipare emoționale. Dar nicio schimbare nu e posibilă atâta timp cât nu devii conștient de ceea ce vrei să schimbi și de acceptarea că schimbarea durează și depinde aproape exclusiv de tine.

 

Ai auzit de cele 5 răni emoționale?

RESPINGEREA, care creează masca Fugarului

ABANDONUL, care creează masca Dependentului

UMILINȚA, care creează masca Masochistului

TRĂDAREA, care creează masca Dominatorului și

NEDREPTATEA, care creează masca Rigidului.

Pe măsură ce refuzăm să ne asumăm responsabilitatea problemelor noastre, ele vor reveni cu din ce în ce mai mare forță și ne vor face viața praf.

 

Hai și tu în Tabăra de Vindecare Emoțională, de Dezvoltare a Inteligenței Emoționale, din 12-14 noiembrie, la Fundata (județul Brașov)!

Localitatea aflată la cea mai mare altitudine din România, cu cel mai curat aer din țară. Într-un locșor cu o energie aparte.

Te va marca în mod profund și câștigător această experiență!

Spuneam despre tabăra din septembrie că va fi ceva unic? Ei, la fel spun și despre aceasta: va fi peste așteptări! De aceea, adu-ți cu tine și partenerul de viață, familia, prietenii, colegii, pe toți cei de care îți pasă și care ar merita ceva mai bun de la viață!

Poate lucrezi în educație sau ești părinte, poate vrei să aduci ceva proaspăt și câștigător în relația de cuplu, poate conduci sau vrei să conduci echipe în mediul de afaceri/ la locul de muncă, poate activatea ta de bază are legătură cu psihoterapia, cu trainingul, coachingul sau cu terapii complementare/alternative...

Poate vrei să pui mai multă pace în mintea ta, în inima ta, în sufletul tău.

 

TERAPIE, ÎNVĂȚARE, TRANSFORMARE. Eu pe așa ceva mizez în toate programele mele. E un proces continuu și mi-l asum. Singura cale de a-mi îmbunătăți viața fără oprire.

Pe 12-14 noiembrie, la Fundata, culoarul Rucăr-Bran, ia-ți oamenii dragi cu tine și Hai Sus, rezervă-ți locul/locurile chiar acum!

 

Ca de fiecare dată, ne asigurăm că Locația, Mâncarea și Activitățile vor fi toate de foarte bună calitate și se vor completa în mod optim pentru o experiență extraordinară. În programul celor 3 zile, vom fi serviți doar cu mâncare vegetariană și pește, numai produse proaspete. Vom descoperi coordonatele simple și aplicabile ale unei vieți sănătoase, coordonatele acelea comportamentale care sunt în strânsă legătură cu neurotransmițătorii din creier, cu hormonii cerebrali numiți ai fericirii.

Pentru a ne pune în starea de autocunoaștere, deschidere, înțelegere și transformare, știm că trebuie să creăm mediul optim. Întotdeauna ținem cont de asta.

Întregul program va fi gândit de așa manieră încât să simți că ai intrat într-o altă lume, unde pacea interioară și calmul exterior, încrederea în sine, curajul și puterea personală, inspirația și intuiția îți sunt prieteni din ce în ce mai buni.

Viața unui om nu se schimbă peste noapte. Se schimbă doar pe măsură ce omul se schimbă. Pe măsură ce omul devine tot mai pregătit pentru un alt fel de viață. Iar pregătirea se face numai alături de oameni care vor același lucru și lucrează la asta.

 

Ce ai ocazia să experimentezi

în tabără în mod concret?

 

* Activități specifice de vindecare a rănii emoționale care “umple” cea mai mare parte a inconștientului tău. Și programarea unui mindset tot mai câștigător pentru viitor prin (hipno)terapie de grup și individuală.

* Dezvoltarea abilităților emoționale și de relaționare.

* Metode de stimulare bilaterală a creierului și mindfulness pentru reglarea stării interioare, indiferent de împrejurări.

* Sesiuni de life coaching de grup – stimulare de resurse.

* Metode de eliberare de traume și blocaje personale.

* Transformarea fricilor, a furiei cronice și a tristeții excesive, înțelegerea motivației personale și crearea de obiceiuri noi mentale și comportamentale.

* Înțelegerea minții subconștiente, dezvoltarea intuiției și controlul energiilor personale care te susțin ori te blochează, te limitează.

Și distracție, bineînțeles! Nu există vindecare fără zâmbet și bună dispoziție.

Programele vor fi susținute de CĂTĂLIN STOICA – profiler, coach, trainer, hipnoterapeut, și reputatul Prof. Univ. Dr. MATEI GEORGESCU, psihanalist.

 

COSTUL PROGRAMULUI este de 1250 lei, de achitat integral până pe data de 5 noiembrie 2021.

Dar… ATENȚIE:

* Dacă te înscrii și plătești un avans de minim 50% până pe data de 25 octombrie, prețul taberei pentru tine este de doar 1090 lei.

 

* BONUS 1: Dacă te înscrii până vineri, 22 octombrie, poți participa gratuit într-un program live online de dezvoltare emoțională - 3 sesiuni în 3 săptămâni consecutive (sâmbăta, de la ora 10.00), programate înaintea taberei, în valoare de 450 lei BALETUL EMOȚIILOR, program susținut de Mădălina Ileana Stoica și Andreea Băitanu, din echipa Academiei de Bine.

 

* BONUS 2: Dacă te înscrii până miercuri, 27 octombrie, primești o ședință de analize, evaluare și terapie emoțională cu Eductorul, realizată de Alexandru Chiru, în valoare de 150 RON. Click pe Eductor ca să înțelegi valoarea extraordinară a acestui aparat și să vezi ce ai de câștigat.

 

Merită să te bagi cu încredere, așa-i? Poți avea un avantaj cumulat de până la 760 lei!

 

Ce include acest pachet de

weekend transformațional?

 

# Cazare două nopți în cameră dublă sau triplă, în pensiune de 4 stele – Creasta de Vis, din Fundata, județul Brașov.

# Pensiune completă – mic dejun, prânz, cină, plus gustări.

# Recuzita și infrastructura necesare pentru derularea sesiunilor de training, de terapie și de activități conexe.

# Programele susținute de cei doi coachi, traineri și terapeuți: Cătălin Stoica și Matei Georgescu.

Check-in-ul/intrarea se face vineri, 12 noiembrie, ora 11.00, cu masa de prânz.

Check-out/ieșirea: duminică, 14 noiembrie, după masa de prânz, ora 15.00.

 

Înscrie-te acum cu un e-mail simplu la: catalin@catalinstoica.org . În care să ne lași datele de facturare (persoană fizică sau persoană juridică):

*numele întreg / sau numele firmei

*seria și numărul cărții de identitate / sau codul fiscal

*adresa – personală sau a firmei, după caz

*numele băncii din care faci plata.

Pentru informații suplimentare de orice fel, nu ezita să-mi scrii ori să ne suni. Ne dorim să fim cu adevărat lângă tine în procesul tău de dezvoltare.

Andreea Băitanu: 0743 025 523 

 

În cazul în care renunți la participarea în tabără și în programele aferente, banii nu se returnează (avansul sau costul integral), dar se pot reporta la următoarele programe de dezvoltare sau de tabără organizate sub sigla Academia de Bine.

Prețul taberei poate suferi modificări (ex. ofertă de vouchere cadou), dar niciodată nu va fi majorat.

Pentru că ne gândim la siguranța ta, toți participanții - vaccinați și nevaccinați - au responsabilitatea și obligația de a-și face testul (Covid) rapid antigen joi, 11 noiembrie, într-un centru medical acreditat.

 

#HaiSus în Tabăra Academia de Bine – VINDECAREA CELOR 5 RĂNI EMOȚIONALE, și învață să-ți reconstruiești realitatea! Ne vedem în 12-14 noiembrie 2021, la Fundata, în Carpații brașoveni!

 

Sunt Cătălin Stoica și sunt prietenul tău!

Profiler, Coach, Trainer, Hipnoterapeut