Asta sunt eu. Tu?


Metafore Terapeutice

24-01-2016
Like 192

Erau odată 3 prieteni, 3 oameni serioși. Fabian, Ciprian și Damian. :) Toți 3 aveau gânduri mari cu viețile lor. Gândeau bine, dar… nu prea știau cum să și facă bine. Exact așa cum mi se întâmplă și mie ori ți se întâmplă și ție, de exemplu. Și au citit ei într-o zi, undeva, că s-ar afla prin Carpați un bătrân foaaarte bătrân. Unul care se jucase de-a Coloana Infinitului cu Brâncuși, zburase câțiva metri cu Aurel Vlaicu, aranjase cuvinte în vers cu Bacovia… Deci, bătrân, da? Și înțelept. Foarte înțelept! Mai nou, se mutase într-o colibă de pe stânca cea mai înaltă a Carpaților. Pentru a ajunge la el, numai perpedes puteai să mergi. Așa că Fabian, Ciprian și Damian au pornit la drum. Întâi cu trenul până la poalele muntelui, apoi pe jos. Fiecare alegându-și un alt drum.

Fabian a apucat pe-o cărare îngustă și abruptă, care urca drept în vârf de munte. Nu-i păsa de pericole; voia să ajungă la bătrân cât mai repede, să soarbă din înțelepciunea lui ca și când ar sorbi din paharul de must de acasă.

Calea lui Ciprian nu era la fel de abruptă, însă ducea pe un teren accidentat, stâncos, alunecos și noroios. Nasol și-aici. Dar provocator.

Damian a ales un drum ușor, care ocolea muntele în pante line, ca pe niște serpentine. Luuung drumul, dar ducea către bătrânul înțelept.

După vreo două zile de urcuș greu, Fabian a ajuns în vârf extenuat, plin de răni și de nervi. Dar se vedea în vârf, asta era cel mai important. Și s-a așezat să-și aștepte prietenii.

După încă vreo două zile, a ajuns și Ciprian. Bătut de vânt, plouat de ploi, nervos cu nervii. Tare greu fusese și la el. Se rătăcise de nu știu câte ori. A ajuns aici și, fără niciun cuvânt, s-a așezat lângă Fabian. Bine că acum era sus, asta conta cel mai mult!

Au mai trecut vreo trei zile și iată-l și pe Damian. Strălucea de mulțumire, de voie bună, de chef de viață. Liniștit, și-a salutat prietenii și s-a așezat lângă ei.

Supărați pe starea lor jalnică și pe zămbetul lui Damian, Fabian și Ciprian au ajuns la bătrânul înțelept și l-au întrebat direct: care era drumul cel mai bine ales?

„Păi, ce ai învățat tu?” făcu bătrânul molcom către Fabian.

„Că viaţa e grea şi plină de pericole; că este full de suferinţă şi, adeseori, ceea ce întâlnesc în cale îmi poate provoca răni. Că pentru fiecare pas înainte, trebuie să duc o luptă încrâncenată care mă sleieşte de puteri. Aşadar… am ales eu calea cea mai bună către tine?”

„Da, Fabi, ai ales bine. Foarte bine! Tu, Ciprian?… Tu ce-ai învățat?”

„Că în viaţă multe lucruri mă pot abate din cale; că uneori pot să pierd drumul, ajungând cu totul altundeva decât doresc… Dar dacă nu îmi pierd încrederea, reuşesc până la urmă. Aşadar… am ales eu calea cea mai bună către tine?”

„Da, Cipri, ai ales excelent! Iar tu, Damiane? Tu ce ai învățat, fiule?”

„Că mă pot bucura de fiecare pas pe care îl fac dacă aleg să am răbdare. Că, dacă privesc cu înţelegere, viaţa nu e o povară grea, ci un miracol la care sunt invitat să iau parte cu zâmbetul pe buze. Că iubirea care mă înconjoară din toate părţile îmi poate lumina sufletul dacă îi dau voie să pătrundă acolo. Aşadar… am ales eu calea cea mai bună către tine?”

„Da, Dami, ai ales perfect!”

Bulversați de răspunsurile bătrânului, la fel ca mine și ca tine, cei trei prieteni au căzut pe gânduri. Şi au înţeles, în sfârşit, că, la orice răscruce, au posibilitatea să aleagă … Iar viaţa fiecăruia este rezultatul alegerilor făcute. Pe bune, tu ce crezi? Poți să te bucuri de viață? Eu sunt sigur că da! Alege varianta asta, te rog!



Taguri:
[dr stoica]   [drstoica]   [academia de bine]   [intelepciune]   [fabian ciprian damian]   [miracole]   [varf de munte]   [metafora terapeutica]   [alegeri]