Am o tara ca afara


Oameni care motiveaza

25-08-2013
Like 241

Da, eu o am. Chiar că! Am colindat o săptămână prin zone pe unde nu mai fusesem vreodată sau pe unde uitasem deja cum e. Râșnov, Făgăraș, Sibiu, Hațeg, Retezat, Hunedoara, Deva…

Natura? O știm cu toții: demențială!

Istorie? De multe ori neîngrijită. Dar există și jumătatea plină a paharului.

Oameni? N-am întâlnit niciun corigent la capitolul ăsta. Iar dacă am întâlnit, l-am iertat, că nici eu nu-s atât de bun precum mi-aș dori.

A devenit mult prea ușor să spunem: „aici n-ai nicio șansă!”, „țară frumoasă, păcat că-i locuită!”, „mizerie, hoție, prostie – e tot ce găsești în România”… Și dacă n-o fi așa? Dacă nu vrem noi să vedem decât uscăturile din pădure?

Am auzit părerile de mai sus din muuulte guri. Și tu la fel, sunt sigur. Fiecare în parte, când îți povestește, generalizează orbește. Toți sunt fraieri, hoți, murdari, puturoși; toți în afară de el. Și de cei de față, care se exclud, normal. În rest, 20 de milioane de răi în țara asta, nu? Care dintre muuulții oameni care vorbesc astfel are și dreptate?? Sincer? Toți. Toți, pentru că văd în afară lumea dinăuntrul lor. S-au obișnuit așa. Triști, pesimiști, nemulțumiți, plini de tot felul de frici justificate sau nu. În realitate, frumusețea stă în ochii privitorului. Poate veni oricine acum să-mi spună: „tu ești nebun, mă, bați câmpii, te-ai legat la ochi!”. De fapt, m-am DEZlegat la ochi. Aleg să văd ceea ce-mi place, nu ceea ce mă deranjează, nu ceea ce n-am, nu ceea ce nu pot face. De ce aș alege să mă enervez permanent? Schimb ceva în felul ăsta?

Vă dau cuvântul meu că sunt încântat de România pe care am văzut-o în ultima săptămână! Și nu vă închipuiți că am fost să stau în hoteluri de 5 stele, să sparg cine știe ce sume de bani și să nu cobor din mașină. Dimpotrivă. Am luat locurile la pas,  am urcat, am coborât, am obosit, am vorbit, am râs cu oameni pe care nu-i văzusem niciodată, am mâncat ce am găsit, am admirat, am ajutat, m-am rugat, am fotografiat, am visat, am simțit, m-am și întristat, m-am și supărat, am trăit propiile răspunsuri la întrebările pe care le aveam și la care nu mai voiam răspunsurile ce mi se serveau din exterior: „nu, nu te duce acolo că e nasol! nu încerca aia, că pățești beleaua de pe lume! n-ai nicio șansă să!”. BA DA; am avut toate șansele să găsesc exact ceea ce mi-am dorit. Și am făcut-o. Întâmplare? Nu. Atitudine. Mă injectez cu asta în mod natural în fiecare zi. Am învățat că eu dau lumii culoarea pe care o are, nu altcineva în locul meu. Spunea un înțelept cândva: calitatea vieții pe care o ai depinde de calitatea întrebărilor pe care ți le pui.

Cineva, cu vreo două săptămâni în urmă, mi-a dat o replică interesantă, care m-a pus pe gânduri. „Am încercat la un moment dat ce citisem la Napoleon Hill. Puneam zilnic în aplicare. Am făcut asta timp de vreo două săptămâni. Avea dreptate omul. Dar am obosit; simțeam că nu mai sunt eu, că nu-mi stă în fire să fiu mai mereu pozitiv și amabil cu toată lumea. Am renunțat, chiar dacă lumea a redevenit gri.” Păi?! E ca și cum aș spune: „Mă antrenez zilnic, de vreo două săptămâni. Vreau să ajung campion, dar degeaba, nu stă în obiceiul meu; e greu.” „Am început a învăța să scriu, dar după două săptămâni, m-am lăsat; nu mă caracteriza chestia asta”. Iar exemple de gen își poate da fiecare. Fiecare în fața lui, cu sinceritate; fără a se critica, fără a se învinovăți, fără a se condamna singur că încearcă, dar nu poate, fiindcă asta înseamnă să-ți pui atenția pe problemă. Să întărești problema, s-o amplifici, creându-ți acea „așteptare catastrofală”, cum îi spun psiho-neurologii. Puțin câte puțin, încearcă NU să alungi gândurile neplăcute; NU să le reprimi, fiindcă reprimarea = îngropare în subconștient, ascundere sub preș. Ci să le transformi, să le schimbi cu altele plăcute. Să observi singur cum orice problemă are și un aspect pozitiv, din care poți învăța ceva. Că orice situație neplăcută are o rezolvare. Așadar, pune-ți atenția pe soluție, pe rezolvare, nu pe problemă! Nicio durere nu durează la infinit (spune medicina). Dar de ce tre’ să aleg o durere lungă, până ce să mă satur de ea, ca să trec la rezolvarea situației? Vreau să fiu mai bine ACUM!

Să revenim la țară. :) Ce mi-a plăcut atât de mult prin Ardealul văzut săptămâna asta? Ok, pun și poze mâine, poimâine. :) Am cunoscut niște oameni extraordinari veniți din toate colțurile țării. Harnici, curați, darnici, săritori, comunicativi, recunoscători și… da, mulți dintre ei se văitau pentru o mulțime de lucruri. E asta ceva caracteristic neamului românesc? Deocamdată, așa pare. Însă putem schimba. Cei care trăiesc bine (în țară sau „afară”) sunt fericiți tocmai pentru că se vaită mai puțin, că văd mai ușor partea frumoasă a vieții și caută resurse, în loc să găsească veșnice nevoi, neplăceri, neajunsuri.  Am auzit replici de genul: „Nu-mi place nimic în țara asta!” „Chiar nimic, nimic?” am întrebat eu. „Nimic, absolut nimic!” Ce crezi, omului ăluia chiar nu i-o plăcea nimic în România? Nici măcar familia, casa, bunii prieteni, florile, mâncarea, soarele, apele, berea :) , fetele, timpul său liber?… NIMIC, NIMIC? Când te așezi la masă și nu-ți place deloc, deloc mâncarea, nu mănânci. Când te uiți la un film și nu-ți place deloc, deloc, pleci din sală sau oprești televizorul. Când nu-ți place nimic, nimic în țara asta, te ridici, de asemenea, și pleci mai departe. Nu e simplu, dar e practicabil. Nu e nicio rușine să pleci în alte părți unde simți că te trage ața. Oriunde pe această planetă poți face să te simți ca acasă, dacă asta îți dorești cu adevărat. Am trecut prin multe locuri și pe multe dintre ele le iubesc de-mi sar capacele. :) Vorbesc serios, chiar dacă exprimarea dă altceva de înțeles.

Pare greu să-ți placă viața? Nu pare; chiar este greu în anumite condiții! Depinde de tine să înlocuiești ceea ce ai învățat – că e imposibil – cu obiceiuri noi. Obiceiuri frumoase, benefice, greu de imprimat; la fel de greu ca și alea vechi. Dar dacă ai avut răbdare pentru alea, ai și pentru astea. E spre binele tău, nu? Să vezi că, în jur, lumina e din ce în ce mai albă, că oamenii s-au schimbat, parcă, au devenit mai buni (cum oare?!), că oportunitățile sunt din belșug și așteaptă să pui degetul, mintea și sufletul pe ele ca să-ți facă viața așa cum ți-o dorești! De ce vorbesc astfel? Fiindcă am trecut prin tot spectrul ăsta de valori: de la minus la plus. Infinit. Încă n-am ajuns acolo, dar mi-e o viață întreagă la dispoziție, nu? :)

Dacă am avea autostrăzi ca alții, ar fi mult mai bine. Ok, ar fi. Dar trebuie să recunosc că măcar DN-urile sunt mai corect reasfaltate. Că la autostrada aia se tot lucrează. Că n-am nimic de câștigat dacă îi înjur mereu pe vinovați. Ei nici măcar nu aud. Doar eu, care mă enervez, pătimesc; doar eu îmi stric buna dispoziție. De ce să aleg o stricăciune pentru propria stare mental-emoțională, pentru organismul meu? Peste 80% dintre bolile cunoscute sunt psiho-somatice. Programate de propriul nostru creier, comandate organismului în mod inconștient. Fiindcă, poate știi, tristețea și durerea afectează stomacul, plămânii și pielea; supărarea, continua agitație, mânia excesivă îmbolnăvesc inima și ficatul; frica dăunează rinichilor… și așa mai departe. Par povești de adormit copiii, știu. Dar nu sunt. Cei care aleg să-și reprogrameze viața încet-încet, zi de zi, puțin câte puțin îți pot spune dacă eu bat câmpii sau nu. Oricum, tot ceea ce stă scris aici e numai părerea mea, bazată pe experiențele mele de viață. Nimeni nu o poate împărtăși sută la sută. Dar poate încerca să vadă cum e.

Concluzia? Iubesc viața, fiindcă și ea mă iubește pe mine. :) După ce mi-a scris cineva că am numai „iubite” gen Italia, Austria, Slovacia, Franța,… :) că nu văd România cât este de frumoasă, am călătorit o săptămână numai prin țară. Ah, și ce mult mi-a plăcut! O aventură! A fost a doua vacanță din vara asta. Mai urmează una și gata. Cred. :)



Taguri:
[ dr stoica]   [drstoica]   [academia de bine]   [sambata de sus foto]   [photo romania]   [pro romania]