4 reguli care deblocheaza o minte


Inteligenta Emotionala

10-04-2017
Like 870

Acolo, în India, oamenii le zic legi spirituale. Aici, în Vest (cum denumesc ei ținuturile euro-americane), le spunem psihologie, inteligență emoțională. Programarea neuro-lingvistică a preluat, dezvoltat și făcut integrabile aceste 4 principii despre mersul înainte al vieții. Sunt acele reguli menite să deblocheze o minte, să curețe începând din interior către exterior. Totul apare în mințile noastre. Doar acolo există probleme fără, aparent, nicio rezolvare. Și le dăm o valoare de adevăr absolut, inflexibil.

1.Persoanele pe care le întâlnești, pe care le cunoști (direct sau indirect) sunt persoanele de care chiar aveai nevoie ca să înveți niște lucruri despre tine. Într-o altă ordine de idei, gândește-te la cei 5-6 oameni cu care intri cel mai des în contact, zi de zi. Cum sunt ei? Vrei, nu vrei, devii tu însuți media acelor caractere. Media lor socială, media lor financiară, media acțiunilor lor... Și atunci, decide singur în compania cui îți dorești să fii tot timpul!

2.Ni se întâmplă în fiecare moment cel mai potrivit lucru care ni s-ar putea întâmpla. Dacă știi să înțelegi, să accepți și să te bucuri de ce primești, viața ta se derulează la un alt nivel de fericire. Când trăim ceva neplăcut și reacționăm agresiv ori suferim la nesfârșit, e clar că mai avem de învățat. Când înțelepciunea e cea care guvernează situația neplăcută, nici nu-ți mai dai seama cât de grav e ce se întâmplă. Așa apare soluția.

3.Orice moment în care începi ceva e momentul potrivit. Dacă amâni pentru că ți se tot pare că nu ești gata să faci un lucru, ai dreptate: nu ești încă pregătit să ai succes, nu ești pregătit să reușești. Iar amânarea acțiunii duce inevitabil la amânarea succesului.

4.Când ceva se termină, se termină. Let it go! Dă-i drumul din mintea ta, lasă-l să plece, vezi ce oportunități ți se creează așa și nu neapărat ce ai pierdut și nu vei mai găsi niciodată. Eliberează-te spre binele tău! Privește spre ușa nouă care ți se deschide după ce aia veche s-a închis. Când un episod e gata, un altul e pregătit să înceapă. Ca în orice serial de televiziune. :)

Mie, din India, îmi place enorm un proverb care-mi ghidează viața: „dacă finalul nu e fericit, înseamnă că nu e finalul”. Ceea ce tu crezi că s-a terminat te va duce către acea împlinire superioară, către „și mai bine”, chiar dacă, în prima fază, nici măcar nu vrei să accepți că poate fi posibil. Tocmai de aceea, pentru ca viața să curgă în direcția dorită și cerută, e foarte important să ridici piciorul de pe frână, să admiți că nu tot ceea ce crezi și vrei tu în mod concret în fiecare clipă e cel mai potrivit lucru care să te conducă la destinația visată.

Ce crezi: tu poți respecta aceste 4 reguli?

Te pot ajuta să faci o schimbare oricât de mică în viața ta? Eu sunt pregătit!

Sunt Cătălin Stoica, trainer, coach și speaker din echipa lui John Maxwell, și te salut, ca de fiecare dată, cu: Hai Sus! Academia de Bine te susține!



Taguri:
[academia de bine]   [india]   [legi spirituale]   [nlp]   [principii]   [let it go]   [schimbare]   [hai sus]   [probleme]   [reguli]