Tu câte obiective ai ratat din cauza rușinii de a spune sau de a face ceva? Eu, multe, mai mari sau mai mici. Am lucrat ani de zile cu mine însumi pe vechile tipare emoționale limitative sau distructive, mă bucur că am luat decizia să o fac și să rămân într-un continuu proces de dezvoltare a inteligenței emoționale, iar acum îi ajut pe oameni să se reseteze interior pentru rezultate mai bune de orice fel. Căci emoțiile fac și desfac totul în viețile noastre.
"Imi vine in minte o poveste cu Buddha, care a fost intrebat de un discipol: "Ce ai castigat prin meditatie?" El a raspuns: "Nimic. Totusi lasa-ma sa iti spun ce am pierdut: furie, anxietate, depresie, insecuritate, frica de batranete si moarte." Ce ..." mai mult
"Aparent, prima întâlnire cu Cătălin a fost întâmplătoare. La un moment dat, a făcut o prezentare în universitatea în care predau. La acel moment, nu știam prea multe despre coaching. Știam doar că îmi place foarte mult să fiu trainer, ..." mai mult
"Am învățat, în primul rând, că dezvoltarea e un proces continuu și intenționat, care necesită voință și efort. Iar rezultatele am observat că sunt pe măsura investiției tale: cât efort ești dispus să faci, atâtea rezultate obții. ..." mai mult
"Ca orice corporatie internationala care se respecta, Renault investeste in oamenii sai, atat pe latura dezvoltarii personale, cat si tehnice. Astfel, am avut ocazia sa particip la cateva zeci de astfel de sesiuni de formare de-a lungul celor 8 ani pe..." mai mult
Termeni si Conditii | Politica de Confidentialitate GDPR | Politica de utilizare cookie-uri