Oameni care motiveaza
Educația primită în mod conștient, dar mai ales inconștient, ne învață să analizăm scurt și să punem etichete oricărei persoane, oricărui eveniment, oricărei situații de viață, în funcție de programele noastre interioare, nu neapărat ale celui pe care îl etichetăm. Să judecăm ambalajul sau comportamentul de suprafață, crezând că ele reprezintă caracterul. Ni se pare că orice pe lumea asta „trebuie” să fie „bun sau prost”, „frumos sau urât”, „bogat sau sărac”, „plăcut sau nesuferit”, „campion sau ratat”… Evaluăm și interpretăm fără a ține cont că aparențele pot fi, de multe ori, înșelătoare. Facem asta în viteză, pentru a putea fi primii care-și strigă părerea în gura mare, astfel încât ceilalți să ne dea like, să spună: „ce deștept e ăsta”. Avem pretenția că putem cunoaște foarte bine un om dintr-o singură privire sau de cum a deschis gura.
Citește mai jos o poveste adevărată din America sfârșitului de secol 19.
O doamnă şi soţul ei, au coborât din tren, în Boston, cu intenția de a ajunge la Universitatea Harvard. Erau îmbrăcați destul de modest: ea, într-o rochie de bumbac, el, într-un costum simplu, nu chiar de cea mai bună calitate. S-au adresat, fără să fi avut o programare prealabilă, secretarei preşedintelui de la Universitatea Harvard. Secretara a ghicit imediat că aceștia veneau de la țară, că erau fermieri, care nu puteau avea nimic de a face cu Harvard.
– Dorim să-l vedem pe domnul preşedinte – a spus omul încet.
– Îmi pare rău, este foarte ocupat – a răspuns secretara.
– Aşteptăm – a replicat femeia.
Ore întregi, secretara i-a ignorat, în speranţa că cei doi, în cele din urmă, se vor descuraja și vor pleca. Ei nu au plecat, ceea ce a făcut să crească frustrarea secretarei.
Cu greu, a decis să-l deranjeze pe preşedinte.
– Poate, dacă veți vorbi cu ei câteva minute, vor pleca – i-a spus secretara preşedintelui Universităţii. Acesta făcu o strâmbătură de dezgust şi acceptă. Cu fruntea încruntată, dar cu demnitate, se îndreptă cu pas majestuos spre perechea care aștepta.
Femeia îi spuse:
– Am avut un fiu care a învățat la Harvard timp de un an. El a iubit această Universitate. A fost fericit aici, dar, acum un an, a murit într-un accident. Soţul meu şi cu mine am vrea să construim ceva, undeva în campus, care să fie în memoria fiului nostru. Preşedintele nu a părut interesat.
– Doamnă – a spus acesta – nu putem ridica o statuie pentru fiecare persoană care a învățat la Harvard şi apoi a murit. Dacă am face-o, acest loc ar părea un cimitir.
– Oh, nu, replică repede femeia – nu dorim să se ridice o statuie. Ne-am gandit că am fi bucuroși să donăm o clădire Universității Harvard.
Președintele a întors către ei privirea.
Se uită la rochia și la costumul simplu cu care cei doi erau îmbrăcați și exclamă:
– O clădire!?! Aveți cumva idee cât costă o clădire? Am investit peste șapte milioane și jumătate de dolari în clădirile de aici, de la Harvard!
Pentru o clipă femeia a tăcut.
Președintele s-a gândit că poate acum se va putea debarasa de ei.
Femeia se întoarse către soțul său și îi spuse încet:
– Atât de puțin costă o universitate? De ce să nu construim noi de la început una nouă?
Soțul său acceptă.
Fața președintelui se întunecă de confuzie și uimire.
Domnul Leland Stanford şi soţia lui s-au ridicat şi au plecat, au călătorit până în Palo Alto, în California, unde au pus bazele universității care le poartă numele – Universitatea Stanford, în memoria unui fiu de care Harvard nu a mai fost interesat. Universitatea “Leland Stanford Junior” a fost inaugurată în 1891, în Palo Alto. “Junior”, deoarece onora memoria fiului bogatului latifundiar. Acesta era ‘memorialul‘ său.
La un moment dat, Universitatea Stanford ajunsese chiar pe locul întâi în lume.
Ce ușor te poți înșela atunci când judeci după aparențe, este?
Hai Sus! Academia de Bine te susține!