Tu ai un cel mai bun prieten?

06-05-2017

Cineva m-a întrebat astăzi, după ce a văzut o postare a mea pe facebook: „Tu ai un cel mai bun prieten?”

M-am gândit câteva secunde și am răspuns: „Da, 11. Unsprezece.” Trebuia să-i număr bine în gând.

„Hai, mă, te întreb pe bune!”

„Și eu tot pe bune îți răspund.”

„Cum știi că sunt toți 11 cei mai buni prieteni ai tăi?!”

„Știu. Dacă îi sun la orice oră din zi și din noapte și le cer ajutorul, mi-l dau din toată inima. Băi, dar la orice oră! E probat, am trecut prin multe împreună, și foarte bune, și grele. Au fost alături de mine atunci când ceilalți nu au fost.

La fel, dacă mă sună în orice moment pentru a mă ruga ceva, voi face tot ce ține de mine ca să-i ajut. De niște ani de zile - mai mulți, aproape 20, sau mai puțini. Și de câte ori ne întâlnim, ne simțim ca în compania celor mai buni prieteni! Nu înseamnă asta cel mai bun prieten?”

Sincer? Îmi dau lacrimile de bucurie când mă gândesc la ei toți, acum, în timp ce scriu, și știu că am norocul să fie prietenii mei și că ei mă numesc pe mine prietenul lor.

Unii oameni vin și pleacă din viața mea. Unii rămân foarte mult, alții rămân mai puțin. Unii sunt o bucurie, alții sunt o lecție. Unii sunt și una, și alta. Îi iubesc pe toți și sunt gata oricând să investesc în oameni așa cum investesc în propria persoană: emoții, încredere, susținere, acțiune, tot ce pot. Pentru că și ei la fel procedează; și mă ajută să evoluez.

Unora le rămân tare recunoscător pentru clipe extraordinare petrecute împreună, chiar dacă, din păcate, au trecut cu prea mare viteză prin viața mea; n-am cum să-i uit și vreau să știe asta.

Mereu am investit cu drag în oameni.

Iar ei mă pot confirma sau mă pot contrazice dacă vor. Însă, în ultimii 5 ani, viața mea s-a schimbat dramatic. Dramatic în bine. M-am străduit din răsputeri să fiu pentru prietenii mei numai ceea ce eu aș vrea ca ei să fie pentru mine. Mi-am exersat și recalibrat orgoliul, încrederea, mândria personală, disponibilitatea, iertarea, puterea de a-mi cere scuze, vorbele cu zâmbet mai multe decât cele triste și am încercat să le spun și lor ce simt și cât de recunoscător sunt să-i cunosc. Ne unesc valorile comune. Multe și mari.

Sunt departe de a fi perfect; dar pot îmbunătăți la mine câte ceva în fiecare zi.

E adevărat, am mințit puțin când am spus 11. Sunt doar 9. Doi s-au cam pierdut pe drum în ultimii ani; dar le datorez atât de multe, încât vor avea mereu un loc în inima mea, indiferent ce n-a mai fost să fie între noi.

Mi-ar plăcea să-i numesc pe toți aici, dar poate omit pe cineva și n-aș vrea să fac această nedreptate. Apoi, mai am niște prieteni buni, buni, cu care mă îndrept încet și sigur către statutul de „cel mai bun prieten”.

Cineva mi-a spus odată:

„Tu ai vocația fericirii, Cătălin.” Mulțumesc, L.! De atunci, mă străduiesc în fiecare zi să-mi trăiesc fericirea cât mai deplin, în mod intenționat. Cine știe câte clipe frumoase mă mai așteaptă în viața asta! Și vreau să le văd, să profit de ele, să le trăiesc într-un mod memorabil. Vă mulțumesc foarte mult, prietenii mei!

Hai Sus! Academia de Bine vă susține! Ca și pe mine!