Filme despre Tine
Am auzit de el, l-am căutat și l-am văzut. Nu mi-am aruncat niciun ochi pe imdb decât după ce s-a terminat. Credeam că e nou, dar am descoperit că e din 2011. Cu Matt Damon și Emily Blunt. În rest, George Nolfi e tot ce se poate: regizor, scenarist, producător, om bun la toate. :) Cu scenariul scris după nuvela lui Philip K. Dick - "Adjustment Team".
E o poveste romantică într-un context SF sau invers: o poveste SF într-un context romantic. Și, dincolo de astea două, e un film despre oameni, despre mințile lor, despre liberul arbitru, despre alegeri, despre asumarea alegerilor în mod conștient, despre perseverență, despre iubirea reală, despre succes.
David Norris (Matt Damon) e un tânăr congresman american care aspiră la un loc în Senat. Pierde lamentabil alegerile din cauza unui incident cu poze de tip Libertatea și ține lumii un discurs nepregătit, sincer, electrizant. În loc să-l îngroape definitiv ca politician, autenticitatea caracteristică discursului îl face de neuitat în mintea new-yorkezilor.
"Cravata asta nici măcar nu e a mea. Mi-a ales-o un grup de specialiști din New Jersey. Ei au selectat-o dintre 56 de cravate pe care le-am testat. Iar pantofii... Pantofii lucioși sunt asociați cu bancheri și avocați scump remunerați. Dacă vrei să te voteze muncitorii, porți pantofi puțin tociți. Însă nici prea tociți, căci nu te mai votează avocații și bancherii și, chiar dacă sunt mai puțini, ai nevoie de ei ca să-ți plătească specialiștii din New Jersey. Deci, care e gradul corect de uzură? Am plătit 7.300 de dolari unui consultant ca să ne spună că așa arată un pantof corect tocit." Își scoate și își arată pantoful.
Fix înaintea discursului, David cunoaște pe cineva. O balerină despre care nu știa că e balerină, doar că e o refugiată în toaleta bărbaților. Se ascundea de paza stabilimentului în care venise neinvitată la o nuntă. Și de aici se dezlănțuie "a fi sau a nu fi". :)
O lună mai târziu, David, un politician atipic pentru o țară ca România, urcă dimineața într-un autobuz, în drum spre compania unde lucra. Pe un scaun, ațipise fix balerina. Se așază lângă ea, femeia se trezește și încep conversația.
Elise: Te holbai la picioarele mele în timp ce dormeam?
David: Nu aveam de ales, având în vedere rochia scurta.
La ora 7.05, tipul trebuia să-și verse cafeaua pe pantaloni, să se întoarcă acasă și să rateze o întâmplare ciudată de la birou. Responsabilul cu cafeaua îl pierde pe David, pantalonii rămân uscați, iar el ajunge la locul de muncă, surprinzând ceva ce doar în filmele SF mai văzuse. Cert este că relația cu Elise contravine unui plan în care dorința sa oricum nu conta. "Plănuitorul" avea o hartă serios gândită a întregii lumi. Oamenii din subordinea sa se îngrijeau ca totul să decurgă conform planului. David urma să ajungă mare om politic, iar Elise, o mare balerină. Însă nu unul lângă altul.
Thompson: Frustrant, nu?
David: Ce s-a întâmplat cu liberul arbitru? De ce mi-l luati?
Thompson: Am mai încercat cu liberul arbitru înainte. Dupa ce v-am luat de la vânatoare si v-am urcat pe culmile Imperiului Roman, ne-am dat înapoi ca sa vedem cum va descurcati singuri. Dupa Evul Mediu Întunecat, care a durat cinci secole, am hotarât sa intervenim din nou. Presedintele a zis ca poate ar trebui sa facem o treaba mai buna, învatându-va întâi sa mergeti pe bicicleta, înainte de a va scoate rotile ajutatoare. Asa ca v-am dat Renasterea, Iluminismul, revolutia stiintifica. Timp de 600 de ani, v-am învatat sa va dominati impulsurile prin ratiune. Apoi, în 1910, ne-am retras din nou. În decurs de 50 de ani, ati provocat Primul Război Mondial, recesiunea, fascismul, holocaustul si ati încununat totul cu aducerea lumii în pragul distrugerii în criza rachetelor din Cuba. În acel moment, s-a hotarât sa intervenim din nou, înainte sa faceti ceva ireparabil. Nu aveti liber arbitru, David. Doar traiti cu impresia ca îl aveti.
David: Si vrei sa te cred? Eu chiar iau hotarâri pentru mine în fiecare zi.
Thompson: A, da, ai liber arbitru în alegerea pastei de dinti sau a bauturii preferate. Dar umanitatea nu e suficient de matura pentru a controla lucrurile importante.
David: Si atunci va ocupati voi de lucrurile importante? Pai, din câte stiu, lumea nu e într-o situatie stralucita.
Thompson: Dar înca exista. Lasata pe mâna voastra, n-ar mai fi existat deloc.
David nu renunță. Îi pare prea frumos ce i s-a întâmplat cu Elise. Nimic nu mai are aceeași valoare ca înainte fără s-o aibă pe ea alături. O reîntâlnește după trei ani.
David: De ce va pasa pe cine iubesc?
Thompson: Nu e vorba de ea, ci de tine. De ceea ce ti se-ntâmpla când esti cu ea.
David: Ce mi se-ntâmpla?! Sunt mai bun când sunt cu ea. Tu ai spus-o. Discursul.
Thompson: În doze mici, Elise a fost un leac. Dar, în doze mari, are o influenta nefasta.
David: Termina.
Thompson: David, presedintele nu poate fi inconstient.
David: Nu-ti mai raci gura, nu merge!
Thompson: De ce refuzi sa accepti ceea ce ar trebui sa fie clar ca buna ziua? Ai vazut ce putem face. Nu te poti îndoi ca suntem cine zicem ca suntem.
David: Nu are legatura cu cine sunteti voi, ci cu cine sunt eu.
Thompson: Nu poti fugi de soarta, David.
David: Nu sunt de acord cu tine în privinta sortii mele. Stiu ce simt pentru Elise si acest lucru nu se va schimba. Tot ce am sunt alegerile pe care le pot face pentru mine. Si o aleg pe ea, fie ce-o fi.
Thompson (gândindu-se): E 18.20. Daca pleci acum, ajungi la spectacolul Elisei.
Harry, unul dintre gardienii destinului, simte lucrurile altfel. Caută să-l înțeleagă pe David. Privește totul prin prisma inimii și minții în același timp.
Regizorul George Nolfi îmbracă latura spirituală în denumiri firești pentru orice sceptic. Se folosește de literatura SF pentru a provoca mintea spectatorului la introspecție. La ceva ce, de obicei, mintea omului refuză să facă, pentru că societatea l-a învățat să-și pună măști, să fugă de întrebări, să pară puternic, nu autentic, nu vulnerabil. Ești tentat să spui: "Bulșituri, subiect pentru copii sau pentru cei săraci cu duhul. Așa ceva știința n-a demonstrat, deci nu există." Pentru că tot ceea ce știința nu poate (încă) explica, omul învață de copil că nu există. Doar că la fel spunea omenirea și atunci când vreo câțiva se căzneau să zboare cu un aparat mai greu decât aerul: că sunt prostii, inepții, iluzii. Acum, după doar un secol, îi considerăm niște fraieri pe-ăia care nu credeau că omul poate zbura. Dar câți dintre noi se întreabă: dacă aș fi trăit în 1900 și, dintr-un miliard de locuitori ai planetei, 999.000 spuneau același lucru, alegeam eu să cred și să-i susțin pe alții împotriva curentului? La fel se întâmplă des și în ziua de azi: trăim cu convingerea că, bazându-ne pe logica tradițională, avem păreri cu adevărat personale. Și nici măcar nu ne trece prin minte să le punem la îndoială. Fără să ne dăm seama că astfel refuzăm să ieșim din rând, că ne sperie însăși ideea plasării în afara turmei. Dacă cineva își permite să iasă, îl facem imediat nebun, ca să ne liniștim pe noi în comoditatea specifică.
Harry: Te întrebi vreodata daca e corect? Adica... daca e întotdeauna corect ce se întâmpla?
Richardson: Nu ma mai întreb ca pe vremuri. Presedintele are tot planul; noi vedem doar o mica parte din el.
Harry: Într-un fel, cred ca totul e un test în viata. Pentru toata lumea, chiar si pentru gardienii destinului. Cei mai multi merg pe o cale construita fara contributia lor. Se tem sa exploreze o alta. Dar, din când în când, apar oameni care trec peste toate obstacolele întâlnite în noul drum. Oameni ce realizează ca liberul arbitru e un dar pe care vor sti sa-l folosească doar daca vor lupta pentru el. Si cred ca acesta este adevaratul plan al presedintelui.
Totul e o parabolă. Interesantă dacă reușește să te pună pe gânduri, neinteresantă dacă îi cauți mai degrabă minusurile.