Scrisoare (tarziu) deschisa


Dezvoltare Personală, Motivație

05-05-2015
Like 129

Câte mai știi despre Alexandru Vlahuță, în afară de Sonete și de „România pitorească”? Eu mărturisesc că prea puține. Scriitor la trecerea dintre secolele 19-20 și… cam atât. Însă uite ce omite, de exemplu, sistemul educațional contemporan să ne arate, să ne prezinte, să ne transmită în anii ăia de liceu, când mințile ni se resetează parțial și își creează proprii sisteme de valori și de convingeri, când ne hotărâm viitorul în mod conștient și, de cele mai multe ori, inconștient.

O scrisoare pe care Vlahuță i-a înmânat-o fiicei sale, Margareta, atunci când fata a împlinit 17 ani. Astfel de lucruri nu se predau ca niște lecții matematice. Ele se arată oamenilor și li se cere propria părere. Cum vezi tu textul ăsta, felul în care a fost scris? Ce ai simți tu, tânărul, dacă ai primi o astfel de scrisoare din partea părintelui tău? Ce s-ar schimba măcar puțin în tine după ce ai citi o așa scrisoare?

În caz că ai un puști sau o puștoaică acasă, fă o probă. Scrie-i de mână acest text ca și când ar fi scrisoarea ta către el/ea. Apoi, fără să faci nicio presiune, pune-i astfel de întrebări în modul cel mai firesc, mai relaxat cu putință. Abia aștept să vezi ce se întâmplă! Și să-mi povestești și mie, te rog. :) Serios.

„Să trăieşti, draga mea şi să fii bună, – să fii bună pentru ca să poţi fi fericită. Cei răi nu pot fi fericiţi. Ei pot avea satisfacţii, plăceri, noroc chiar, dar fericire, nu. Nu, pentru că mai întâi cei răi nu pot fi iubiţi şi-al doilea… al doilea… de! Norocul şi celelalte «pere mălăieţe», care se aseamănă cu el, vin de-afară, de la oameni, de la împrejurări asupra cărora n-ai nicio stăpânire şi nicio putere, pe când fericirea, adevărata fericire în tine răsare şi-n tine-nfloreşte şi leagă rod, când ţi-ai pregătit sufletul pentru ea. Şi pregătirea este o operă de fiecare clipă, – când pierzi răbdarea, împrăştii tot ce-ai înşirat şi iar trebuie să o iei de la început. De aceea şi vezi aşa de puţini oameni fericiţi… Atâţi cât merită…
A, dacă nu ne-am atașa de imaginea noastră aşa, fără măsură, dacă n-am face atâta caz de persoana noastră şi dacă ne-am dojeni de câte ori am minţit sau ne-am surprins asupra unei răutăţi ori asupra unei fapte urâte, dacă, în sfârşit, ne-am examina mai des şi mai cu nepărtinire (lesne de zis!), am ajunge să răzuim din noi partea aceea de prostie fudulă, de răutate şi de necinste murdară, din care se îngraşă dobitocul ce se lăfăieşte în nobila noastră făptură. Se ştie că durerea e un minunat sfătuitor. Cine-i mai deschis la minte trage învăţătură şi din durerile altora.
Eu am mare încredere în voinţa ta. Rămâne să ştii doar ce să vrei. Şi văd c-ai început să ştii asta. Doamne, ce bine-mi pare c-ai început să te observi, să-ţi faci singură mustrări şi să cauţi singură drumul cel adevărat! Aşa, draga mea, ceartă-te de câte ori te simţi egoistă, de câte ori te muşcă de inimă şarpele răutăţii, al invidiei sau al minciunii. Fii aspră cu tine, dreaptă cu prietenii şi suflet larg cu cei răi. Fă-te mică, smerește-te de câte ori deşteptăciunea te îndeamnă să strigi: «Uitaţi-vă la mine!».
Dar, mai ales, aş vrea să scriu de-a dreptul în sufletul tău aceasta: Să nu faci nici o faptă a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roşeşti. Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici mulţumire deplină, ca o conştiinţă curată.
Păstrează scrisoarea asta. Când vei fi de 50 de ani, ai s-o înţelegi mai bine. Să dea Dumnezeu s-o citeşti şi atunci cu sufletul senin de azi. Te îmbrăţişează cu drag, Al. Vlahuţă”.

Eu, recunosc, am stat nemișcat câteva minute după ce am terminat de citit. Mă întreb cum ar fi fost ca eu să primesc o așa scrisoare la 17 ani…



Taguri:
[academia de bine]   [alexandru vlahuta]   [inteligenta emotionala]   [catalin stoica personal coach]   [romania pitoreasca]   [scrisoare]   [metoda coaching pentru adolescenti]