Mustang. Frumusete salbatica


Filme despre Tine

17-04-2016
Like 154

Un film franco-germano-turc, cu și despre turci, în limba turcă. Nominalizat la Cannes și, apoi, pentru titlul de cel mai bun film străin la Oscar 2016.

Cinci surori orfane, crescute de un unchi și o bunică, într-o mică localitate din nordul Turciei. O societate preponderent musulmană, cu o cultură evident mai deschisă decât cea arabă. Dar ca o veritabilă închisoare pentru un om care trăiește în secolul 21. Mai ales pentru o femeie.

Am fost puțin uimit de faptul că Turcia a permis realizarea unui astfel de film pe teritoriul său, aducând și participarea propriului Minister al Culturii.

Hotărât lucru, religia nu are rolul de a stopa evoluția speciei umane, ci, dimpotrivă, de a o susține, de a o face cât mai echilibrată, de a pondera excesele distructive. Iar în această poveste, religia nu este numită nici măcar o dată. Pentru că asistăm, de fapt, la manifestarea cotidiană a unei culturi, cu bune și cu rele. Doar că, pentru anul 2016, pare să aibă niște rele greu de conceput.

La final de an școlar, când elevii intră în vacanța de vară, cele cinci surori, în drum spre casă, se opresc pe malul mării pentru a se juca puțin cu niște colegi. De aici, se declanșează un scandal cu urmări dintre cele mai complexe. Conservatorismul abrupt al unei comunități impune măsuri de educație și de trai în virtutea tradiției. Tradiția poate păstra o curățenie specifică sau poate fi atât de nocivă, cât nici nu realizăm decât după ce lucrurile se întâmplă și avem ocazia să privim totul din afară. Contează mult ce înseamnă „pedeapsa” pentru fiecare dintre noi.

Despre cea mai mică dintre surori se poate spune că este:

*cea mai rebelă, mai creativă, mai plină de inițiativă – dacă privim cu detașare,

ori

*cea mai obraznică, mai neascultătoare, care merită pedepsită drastic pentru faptele sale, să se învețe odată minte.

Aici, fiecare privitor are dreptul să analizeze din propriul său punct de vedere. Doar să țină cont de întrebarea asta: fericirea e o alegere sau o impunere?

Lale, o copilă de vreo 11-12 ani, plină de idei, de energie, de viață, mereu gata de acțiune și de risc. Părinții, societatea pot face unul din două lucruri: să reprime copilului acest fel de a fi, „cumințindu-l”, determinându-l să-și tempereze niște resurse extrem de necesare în viața de adult... sau să-i recanalizeze energia și creativitatea pe un drum către ceva bun, plăcut în viață. E ca și cum un râu deranjează foarte tare inundând din când în când niște pământuri, niște curți, niște case și omul ar vrea să oprească definitiv acel râu, să-l sece, să-i anuleze curgerea, în loc să-i schimbe doar cursul, astfel încât să poată profita, pe viitor, de apa lui în modul cel mai benefic cu putință.

Foarte mult mi-a plăcut Mustang! Mă întreb unde suntem oare, în ce punct al evoluției noastre ca specie ne aflăm? Cum am putea rezolva astfel de provocări culturale? Eu exclud forța din start. Înseamnă că avem nevoie să gândim și să simțim mai mult cu mințile și cu inimile noastre și mai puțin cu mintea istoriei sau cu mintea altora care știe ea întotdeauna ce e cel mai bine pentru toată lumea.

Extraordinară Gunes Sensoy în rolul lui Lale. A și câștigat un premiu internațional pentru acest rol principal.

Scenariul este scris de regizoarea Deniz Gamze Erguven, împreună cu franțuzoaica Alice Winocour. Deniz se află la primul său film de lung metraj.

Mi-ar plăcea să văd un bărbat, într-o bună zi, care face un astfel de film în lumea aceea dominată excesiv de bărbați și de tradiția ce le oferă atâta superioritate. Ar fi un semnal de shimbare încă și mai puternic dat celor din jur. Schimbare care să vină pentru că o discutăm decent, o înțelegem și facem să se întâmple, fără să batem tot timpul cu pumnul în masă.



Taguri:
[film bun 2015]   [mustang recenzie]   [poster trailer mustang 2015]