Leadership
A fi lider înseamnă abilitatea crescută de a conduce. De a te conduce întâi pe tine, de a-ți conduce propria viață, de a alege în mod informat, conștient, cu mintea și sufletul simultan. De a te întrece cu tine însuți, nu neapărat cu ceilalți. De a te descoperi în fiecare zi, de a te analiza în mod corect, potrivit. Nu te judeca, nu te pedepsi pentru greșeli; doar învață din ele. Caută să înveți inclusiv de la cei care crezi că nu au nimic de oferit sau care te deranjează într-un fel sau altul.
Ceilalți te vor asculta și te vor urma dacă îi vei ajuta cu adevărat să aibă succes.
A fi lider înseamnă a îmbunătăți, zi de zi, 3 aspecte foarte importante:
-comunicarea ta cu ceilalți (nu comunicarea lor cu tine);
-relațiile cu familia, cu partenerul de viață, cu prietenii, colegii, șefii, subalterniii sau angajații tăi, cu oamenii pe care îi cunoști mai mult sau mai puțin, dar pe care există oricând posibilitatea să-i cunoști.
-influența. Cu integritate, calitate și eficiență.
Oamenii de succes, împliniți, fericiți, liderii buni și liderii potențiali au câteva trăsături esențiale. Iar acolo unde nu excelează încă, se străduiesc în fiecare zi să se perfecționeze, să experimenteze din ce în ce mai bine. Iată aceste trăsături în viziunea unuia dintre cei mai importanți lideri la nivel mondial - John Maxwell, declarat "cel mai influent lider" de către publicații și organizații care i-au urmărit îndeaproape activitatea, caracterul, rezultatele:
*Flexibilitate. Se adaptează rapid la schimbări.
*Discernământ. Înțeleg problemele reale și nu se bat cu morile de vânt, nu inventează probleme care să le mascheze pe cele reale.
*Perspectivă. Văd dincolo de punctul lor de observație, au curajul să privească dincolo de propria lor percepție, oricât de corectă și-ar considera-o.
*Comunicare. Unesc oamenii, nu-i separă, nu-i izolează, nu-i pornesc pe unii împotriva altora, povestesc despre calitățile, nu despre greșelile și defectele lor.
*Siguranță. Nu își caută identitatea în postul ocupat, nu consideră că profesia, jobul, funcția îi definesc. Ci invers: ei definesc profesia practicată, locul de muncă, funcția în care se află.
*Disponibilitate. Fac orice este nevoie pentru dezvoltarea lor personală, profesională și împart mereu cu ceilalți, nu-i consideră concurenți.
*Creativitate. Găsesc întotdeauna moduri ingenioase, interesante, simple, amuzante, istețe de a rezolva lucrurile.
*Maturitate. După ce devin fericiți cu ei înșiși, se orientează către ceilalți, făcând tot posibilul ca și alții să devină măcar la fel de fericiți în viețile lor.
*Rezistență. Rămân constanți în caracter și competență pe termen lung. Ei trăiesc și se dezvoltă intenționat, permanent; nu haotic, nu întâmplător, nu din când în când.
*Încredere. Te poți baza pe ei ca oameni și ca lideri atunci când este nevoie. Îți vor oferi mereu undița și te vor învăța să pescuiești; dacă-ți vor da direct peștele, vei apela de fiecare dată la altcineva să rezolve ceva pentru tine.