Emotii si Microexpresii faciale


Inteligenta Emotionala

28-07-2016
Like 272

În ultimele câteva decenii, omul și-a studiat (mai mult decât o făcuse în câteva milenii până atunci) comportamentul, limbajul trupului și expresiile faciale pe care nu le (prea) poate controla, dar care vorbesc atât de clar și de sincer despre el însuși.

Școlile de inteligență emoțională spun că există între 6 și 12 emoții primare, de bază, din combinația cărora rezultă alte muuulte emoții pe care le trăim cu toții zi de zi.

Unul dintre cei care au studiat o viață întreagă expresiile și microexpresiile faciale, cam 10.000 în total - drept rezultat al emoțiilor interioare, este psihologul Paul Ekman. Omul are acum 92 de ani și a lucrat, de-a lungul timpului, împreună cu Wallace Friesen, Ernest Haggard, Kenneth Isaacs și alții.

Pe munca lui Ekman s-a bazat realizarea serialului „Lie to Me”, unul dintre cele mai bune pe care eu, personal, le-am văzut vreodată. Scenariul în sine presupune niște personaje fictive, însă toate anchetele, analizele, interpretările se fac științic. Ekman a avut grijă de asta în calitate de consultant.

Iată mai jos 6 dintre emoțiile exprimate involuntar de fața omului. Oricât de bine s-ar controla cineva, o microexpresie durează cam o cincime de secundă. Foarte greu să poată fi identificată pe loc. Nici măcar autorul ei nu-și dă seama că fața i-a afișat așa ceva.

1.FRICA. Emoția umană cu cele mai multe variante, cea mai diversă și mai mare sursă a blocajelor noastre cotidiene. Se manifestă prin:

*sprâncenele și pleoapele superioare ridicate

*pupilele și nările dilatate

*pleoapele inferioare încordate

*buzele ușor încordate și ele, iar colțurile gurii duse spre urechi.

 

2.FURIA. În engleză, ea are cuvinte care o exprimă în mod diferit. Când spun „fury”, ei se gândesc la furie oarbă. Mâniei (un grad obișnuit de furie), englezii îi zic „anger”. Ea presupune:

*încruntare

*sprâncenele puternic apropiate

*privire fixă și orientată extrem în adâncime

*încordarea și presarea buzelor

*dilatarea nărilor

*maxilarul încordat (cel mai bine, lucrul ăsta se vede sub lobul urechii)

 

3.BUCURIA. Este prima dintre emoțiile plăcute și, se spune, cam singura înnăscută în toate variantele ei, singura care poate fi trăită fără motiv. Pe fața omului, bucuria se reflectă astfel:

*zâmbet natural – creează o dispunere unică și evidentă a mușchilor faciali

*riduri în colțul ochilor

*colțul gurii și obrajii ridicați

*mușchii feței aliniați cu poziția ochilor

*pupilele ușor acoperite de pleoape.

*bărbia ușor ridicată.

 

4.DEZGUSTUL. Ce crezi: este o emoție pozitivă sau negativă? Deși suntem învățați altceva, e bine să știi că NU există emoții negative, ci numai intensitate ori durată exagerată a unor emoții. Dezgustul este emoția primară care, printre altele, ne ajută să luăm decizii: „M-am săturat, gata! Vreau altceva! De azi înainte schimb!”

Microexpresia caracteristică dezgustului se manifestă prin:

*buza superioară ridicată

*uneori, buza inferioară coborâtă

*nasul încordat și ridicat, provocând riduri

*nările comprimate

*colțurile gurii orientate în jos.

 

5.UIMIREA sau SURPRIZA. Dintre cele evocate aici, aceasta e singura pe care n-am ști unde să o încadrăm dacă am vrea să-i zicem ori pozitivă, ori negativă. :) Se manifestă la fel indiferent dacă e vorba de o situație plăcută sau de una neplăcută. Imediat, însă, apare o emoție care o dublează, o completează, în rezonanță cu starea de fapt.

Uimirea se manifestă în felul următor:

*sprâncenele ridicate

*pupilele dilate

*ochii larg deschiși

*buzele dezlipite, gura (între)deschisă.

 

6.TRISTEȚEA. Este cumva precursorul măsurilor înțelepte. Ea ordonă retragerea, poate autoizolarea temporară, introspecția, conversația cu tine însuți. Dar atunci când apare instant într-o situație dată, zugrăvește următoarele lucruri pe fața ta:

*pleoape căzute

*privire pierdută, confuză

*colțul buzelor dus în jos

*obrajii căzuți.

 

7.DISPREȚUL. Despre el se mai spune că nu ar fi chiar o emoție, ci o stare exprimată în mod cultural, într-un mod specific fiecărei comunități în parte. Dar este cu siguranță o stare evident manifestată la nivel facial. Iată cum arată:

*un singur colț al gurii dus în sus, cu același obraz încordat

*tendința de semiînchidere a pleoapelor.

 

Interesant este că fața reprezintă singura parte a corpului uman care poate prezenta un număr diferit de mușchi de la o persoană la alta.

Pentru a citi în mod corect la nivel facial, e nevoie de multă atenție, de ascultare și observare, de exercițiu în fiecare interacțiune cu ooamenii.

#HaiSus!

Sursa imaginilor: newsfancast.com



Taguri:
[expresii faciale]   [microexpresii]   [nonverbal]   [academia de bine]   [hai sus]   [emotii]   [paul eckman]   [lie to me]   [limbajul trupului]   [autocontrolul]