Creativitatea. Vindecarea sistemului educational


Dezvoltare Personala

07-04-2015
Like 139

Era o fetiță de clasa a doua, despre care învățătoarea spunea că niciodată nu putea fi atentă la ore. Dar la ora de desen era. Ba mai mult, nici măcar nu-și ridica privirea din coala ei, atât era de concentrată. Nu se uita la învățătoare când explica tot felul de lucruri, dar desena. Doar de-aia era oră de desen, nu? :)Văzând-o, învățătoarea, fascinată, a mers la ea și a întrebat-o: „Ce desenezi?”. Iar copila a răspuns: „Îl desenez pe Dumnezeu”. „Bine, dar nimeni nu știe cum arată Dumnezeu”, a replicat învățătoarea. „Nu-i nimic, va afla imediat”, a continuat fetița fără să știe că „regulile” societății adulte stabilesc ele întotdeauna pentru toți ceea ce știm și ceea ce nu știm, ce putem și ce nu putem, ce trebuie să și ce trebuie să nu!

Cam asta e creativitatea. Ea nu ține cont de reguli. Ea poate orice. Ea deschide minți. Ea îmbogățește oamenii și viețile lor. Ea bate logica. Ea face parte integrantă din educație. Sau ar trebui să facă, pentru că sistemul educațional reprimă creativitatea, o îngrădește cu reguli, cu „ce ai voie și ce nu ai voie să gândești, să spui, să faci”. Nu vorbești neîntrebat, nu ceri dacă nu ți se spune să ceri și ce să ceri, nu depășești limite, fiindcă e periculos. CINE stabilește toate astea? Cei care trăiesc deja între limite, închiși în propria lor viață. Dar cine e lumea să hotărască limitele vieții mele? Sau pe ale vieții tale? De ce să aștepți să ți se spună ce poți și ce nu poți? De ce nu Faci tu, ca să vezi dacă merită ori funcționează?

Creativitatea înseamnă să nu-ți fie teamă să greșești. Copiilor nu le e teamă să greșească. Și vin mereu cu chestii noi, altfel, „ciudate”, ar zice oamenii mari câteodată. Dacă nu ești pregătit să greșești, nu vei aduce niciodată ceva original. Și până ce ajung adulți, cei mai mulți copii își pierd această capacitate chiar cu „ajutorul” adulților. Se tem de greșeală și așteaptă mereu „momentul perfect” pentru a acționa sau vizează întotdeauna perfecțiunea în tot ceea ce fac, iar perfecțiunea… nu există! Urmarea? Depresii, blocaje, vieți pe care oamenii ajung să și le considere „ratate”… „Și ne conducem companiile în felul acesta. Stigmatizăm greșelile. Și creăm sisteme naționale de educație unde greșeala este cel mai grav lucru pe care îl poți face. Rezultatul este că educăm oamenii să-și piardă capacitatea creativă. Picasso a spus odată că toți copiii se nasc artiști. Problema este că nu reușesc să rămână artiști pe măsură ce cresc. Cred asta cu pasiune: creativitatea nu este dobândită pe măsură ce creștem, ci pierdută. Sau, mai degrabă, suntem educați să o pierdem.”

Am văzut filmulețul ăsta de 3 ori. Zdruncină toată gândirea care nu iese din cutie, care nu iese din tipare. Sir Ken Ribinson mă fascinează cu gândirea lui „out of box”. Este un profesor universitar englez care vorbește de ce însemna viața omului înainte, de ce înseamnă ea acum și de ce ar fi bine să însemne de acum înainte. Am auzit la el atâtea fraze pe care mi le tot spuneam eu însumi, încât deja trăiesc cu impresia că am intrat unul în mintea celuilalt. :)

Dacă-ți permiți să fii atent câteva minute, ai numai de câștigat!

„Fiecare sistem educațional are aceeași ierarhie a disciplinelor, oriunde ai merge pe glob. Peste tot! nu contează țara. Ai crede că la alții e altfel, dar nu e. Primele în clasamentul importanței sunt trecute matematica și limbile, apoi științele umaniste, iar ultimele sunt artele. Ultimele. Peste tot pe Pământ. Și în aproape fiecare sistem, de asemenea, există o ierarhie în cadrul artelor. Muzicii și picturii, de exemplu, li se acordă un statut superior în școală față de teatru și dans. Nu există sistem educațional pe planetă care îi învață pe copii în fiecare zi să danseze așa cum îi învață matematica. De ce? De ce nu?! Cred că matematica e foarte importantă; dar și dansul este. Copiii dansează tot timpul dacă li se permite; cu toții am face-o. Cu toții avem un corp, nu?

Ceea ce se întâmplă este faptul că, pe măsură ce cresc, începem să educăm copiii în mod progresiv de la șold în sus. Iar apoi, ne concentrăm doar asupra capului. Dacă ar fi să intri pentru prima dată în sistemul de învățământ, ca și extraterestru, și te-ai întreba la ce folosește sistemul educațional public, uitându-te la rezultate, ai vedea ușor cine reușește și cine nu în acest sistem social, cine face totul așa cum trebuie, cine primește toate laudele, cine sunt câștigătorii… Ai vedea că întregul scop al educației publice în lume este de a produce profesori universitari. Oameni care să situeze acolo, sus. Oameni „suprem realizați”. Și își privesc corpul doar ca pe un mijloc de transport al capului. Sistemul nostru de învățământ este construit pe ideea de abilitate academică. Și există un motiv. Întregul sistem a fost creat pentru satisfacerea nevoilor industriale. Astfel că ierarhia se bazează pe două idei. Prima – că cele mai folositoare materii pentru muncă sunt cele mai importante. Probabil că ați fost îndepărtați de lucruri ce vă plăceau în școală, când erați copii, pe motiv că nu veți obține o slujbă bună făcând acele lucruri. Corect? Nu cânta, că nu vei fi un muzician; nu urma artele, că nu vei trăi din artă. Sfat bun. Acum, total greșit! Iar a doua – abilitatea academică ce a ajuns să domine viziunea noastră asupra inteligenței: viața este un sistem continuu de intrare/admitere la universitate. Iar consecința este că mulți oameni inteligenți, creativi, talentați au ajuns să creadă că NU sunt așa. Pentru că lucrul la care erau buni în școală nu era apreciat; era chiar stigmatizat, poate. Nu cred că ne permitem să continuă pe acest drum. Brusc, diplomele nu mai valorează nimic. Corect? Când eram student, dacă aveai o diplomă, aveai asigurat și un loc de muncă. Dacă nu aveai un loc de muncă, era pentru că nu voiai unul. Acum, ai nevoie de un master, unde înainte era suficientă o licență. Și, în continuare, ai nevoie de un doctorat. Este un proces de inflație academică. E un indice clar că întreaga structură educațională fuge de sub picioarele noastre. Trebuie să regândim radical viziunea asupra inteligenței.

Știm 3 lucruri despre inteligență. 1.Este foarte diversificată. Privim lumea în toate modurile în care o experimentăm. Vizual, auditiv, kinestezic. În continuă mișcare. 2.Inteligența este dinamică. Este admirabil de interactivă. Creativitatea, cel mai adesea, vine din interacțiunea modurilor disciplinare diferite de a vedea lucrurile. 3.Inteligența este distinctă.”

Dacă vrei, găsești aici cartea lui Sir Ken Robinson  – „Descoperă-ți elementul. Cum să-ți afli talentele și pasiunile și cum să-ți transformi viața”. Sau doar vezi-l în conferința TED. Iar după aceea, spune-mi dacă te-a lăsat indiferent/ă. :)

 



Taguri:
[academia de bine]   [creativitatea]   [educatie]   [greseala]   [ken robinson video]   [personal coaching]   [tedx]   [schimbare]   [hai sus]  

Unul dintre cele mai bune discursuri Ted din cate am vazut pana acum. Multi spun ca-i cel mai bun. Cel care vorbeste este SirKenRobinson. Aici gasiti si cartea lui ( de care amintea Radu in comentarii ): bit.ly/Descopera-tiElementulP.S. Pentru mai multe videoclipuri ( si alte materiale ) de genul asta verifica zilnic pagina Autoeducatie .Videoclip descarcat de pe http://www.ted.com/.

Posted by Autoeducatie on 10 Decembrie 2014