Carti de dezvoltare personala (1)


Carti Recomandate

01-03-2015
Like 557

Una dintre cele mai utile cărți pe care le-am citit vreodată. Pentru că eram într-un moment în care nu prea aveam habar de așa ceva.

Informații simple, aplicabile imediat, cu rezultate chiar dacă nu te aștepți la ele. Fiindcă îți vine greu să crezi că totul funcționează așa cum zice omul ăsta. De un singur lucru e nevoie: să aplici. Dacă citești și nu aplici, se numește ignoranță.

În plus, informațiile sunt împănate cu o poveste de viață. Una autentică și inspirațională. Dacă el a putut, înseamnă că și noi putem. Să ne reparăm, să ne deschidem mințile, să ne împlinim dorințe, să ne dezvoltăm în mod real, din toate punctele de vedere.

„Omul vindecător”, de Jose Silva. El a început cu hipnoza. Apoi, pentru că oamenii, neștiind ce e aia, se temeau de hipnoză, a creat tehnici te transă up-time (cu ochii deschiși). Și le-a tot aplicat până ce și biserica a zis: „nu știm cum poți face tu atâta bine, cu metoda asta ciudată și fără să le iei oamenilor bani, dar… dă-i înainte!”. Acum, Metoda Silva se predă în toată lumea. E cumva precursoarea programării neuro-lingvistice. Lucrează cu submodalități, cu recadrare, cu sugestii (autosugestii), cu relaxare… Foarte simplu pentru oricine.

O carte suficient de explicită cât să înțelegi și să pui în practică fără probleme. Pentru tehnici mai avansate, îți recomand cursul lui Rajko Kuzmanovic, trainer Silva (dacă ești din București).

Cartea a apărut în România la două edituri diferite. Una i-a zis „Omul vindecător”, cealaltă – „Tu, vindecătorul”.

În caz că vrei cartea în format pdf… mesaj la Contact și rezolvăm. :) Nu ascund că eu prefer să citesc în variantă tipărită, ceea ce recomand tuturor.



Taguri:
[academia de bine]   [carte pdf]   [carti bune]   [jose silva]   [metoda silva]   [rajko kuzmanovic]   [vindecare]   [resurse]   [dezvoltare]