Inteligență Emotională, Motivație
Deunăzi, stăteam de vorbă cu cineva despre o colaborare profesională. O persoană educată, citită, talentată, veselă, de treabă. Un om deosebit. Doar că eu nu puteam duce la bun sfârșit nici măcar o frază. :) Acel gen de om care vorbește peste tine, care te întrerupe permanent, care te ascultă ca să-ți dea replica, nu ca să te înțeleagă cu adevărat. E imposibil să înțelegi pe cineva în mod real dacă nu taci ca să-l asculți. Imposibil! Oricât de greu îți vine să crezi asta.
Și ce s-a întâmplat la un moment dat? Am căzut în capcana acelei persoane. :) În mod inconștient sau necontrolat, vorbeam peste ea. Asta nu e o soluție. Când am realizat ce se întâmplă, am ales să schimb ceva.
Oamenii care nu știu să asculte nu iau niciodată în calcul puncte de vedere care nu coincid cu ale lor. Nu pot fi de acord cu convingerile tale, nici măcar din respect. Te vor pune la punct, frumos, în felul lor. Pentru ei, verbul „trebuie” e cel mai important și mai des folosit. „Ar fi bine să”, „ar fi nevoie să”, „mi-ar plăcea să” li se pare că sunt formulări fără suficientă forță și preferă „trebuie”. Obligatoriu, asta înseamnă „trebuie”. Nu ai dreptul la opțiuni. Și nici măcar lornu-și dau voie să aibă opțiuni.
Un om care nu știe că face o greșeală nu va corecta niciodată nimic. Pentru că nu pune deloc la îndoială propriile convingeri, propriul comportament, nu-și permite să observe dacă nu cumva se poate și altfel.
Și eu vorbesc mult. :) Iar atunci când se întâlnesc doi oameni care vorbesc fără limite, e nevoie ca măcar unul să recadreze puțin situația, ținându-și sub control tendința de a vorbi mult. Mai ales atunci când nu prea mai ai ce să spui, însă nu poți accepta cu niciun chip să-l asculți pe celălalt. Asta din urmă nu mi-e caracteristic. Dacă termin de spus, termin. Și dau microfonul mai departe. :)
Se întâmplă să ai în jurul tău oameni care, dimpotrivă, vorbesc puțin și se bucură să asculte. Sau oameni care te lasă pe tine să-ți faci damblaua și ei se gândesc la ale lor, prefăcându-se că te ascultă. :) Sau oameni care rezonează foarte tare cu ceea ce spui tu și nu mai simt nevoia să o spună și ei. Da, se întâmplă. Dar ai nevoie să comunici cu toată lumea, să înțelegi și să te faci înțeles/înțeleasă de cât mai mulți și cât mai bine. Ai nevoie să gândești; iar dacă vorbești tot timpul, mintea se blochează în anumite gânduri, ca un ac stricat de pick-up. :)
Așa am învățat să ascult. Să ascult ca să-l înțeleg pe celălalt; ca să empatizez cu el, chiar dacă nu-mi convine cum gândește; ca să realizez de ce gândește el așa cum gândește (indiferent că-mi place sau nu); ca să învăț. Când asculți, înveți ceva. Când vorbești, spui ceea ce știi că știi deja, nu? :)
Dacă nu schimbi, oamenii te vor ocoli și nu vei ști de ce, pentru că tu, teoretic, nu le-ai făcut nimic. Și te vei simți trădat. E mai ușor să te simți trădat decât să te întrebi: oare ce puteam face eu mai bine decât am făcut?
Știi… oamenii uită deseori ce le spui sau ce le arăți. Dar nu uită niciodată cum i-ai făcut să se simtă. Și de aici vine provocarea.
Creează altora stările care vrei să-ți fie create, nici mai mult, nici mai puțin!