Am luat, dau mai departe


Oameni care motiveaza

12-07-2015
Like 138

Mai vreau o sută de mâini ca să-mi pot număra Prietenii și persoanele Deosebite cu care interacționez în fiecare zi! :)

Are John Maxwell o vorbă: oamenii uită de multe ori ce le spui sau ce le arăți, dar niciodată nu vor uita cum îi faci să se simtă. Dacă ar fi să povestesc cum a arătat evenimentul John Maxwell Team la care tocmai am participat săptămâna asta, mi se pare că nu găsesc cuvinte suficient de potrivite. Că orice aș povesti, mi-e aproape imposibil să zugrăvesc în mod fidel starea interioară pe care am avut-o acolo…

Ca să crești, e nevoie să cauți permanent compania celor mai puternici, mai pregătiți, mai buni decât tine în acel moment. Nu mai deștepți sau mai talentați, fiincă inteligență și abilități ai și tu din plin! Un proverb românesc, deloc sănătos, spune că, „decât codaș la oraș, mai bine fruntaș la tine în sat”. Și uite-așa, respectând „înțelepciunea” populară, ajungem să ne complacem în nerealizări, în greutăți, în acea zonă de confort care exclude succesul și ne păstrează lângă cine/ce nu ne ajută în niciun fel.

M-am simțit absolut extraordinar la evenimentul JMT de la Sibiu, unde nu știam ce și de la cine să învăț mai întâi! Vorba unei colege: „Am plâns, am râs, dar mai mult am plâns…” :) De emoție, de fericire, de dragul acelor clipe în care conștientizam cât de concentrate, de importante sunt ele pentru noi, cât de multe beneficii ne vor aduce pe viitor din toate punctele de vedere. Numai partea de networking, de relaționare cu acei aproape 200 de oameni, plus Paul Martinelli – președintele John Maxwell Team International, plus Roddy Galbraith – unul dintre cei mai buni traineri de public speaking din lume, numai interacțiunea cu ei a făcut toți banii. Fiindcă acolo se vorbea în permanență de ceea ce putem schimba în viețile noastre, nu de ceea ce ne oprește și nu avem cum să depășim.

Am cunoscut atâtea persoane pe care îmi venea să le iau cu mine acasă!… :) Ajunse acolo din toate colțurile țării, dar și din restul Europei: Moldova, Germania, Austria, Italia, Anglia… Am aflat lucruri noi, am trăit experiențe unice, am învățat tehnici, metode, exerciții extraordinare, pe care eu însumi le voi aplica în cursurile, în workshopurile și în ședințele mele de coaching cu cei ce vor veni spre mine. Abia aștept să dăruiesc ceea ce am primit. E un ciclu firesc, sănătos, care aduce succesul personal în mod garantat: inspiri… expiri… inspiri… expiri… primești… dăruiești… Niciodată nu vei putea inspira tu tot aerul de pe planetă și să-ți fie bine astfel.

În primul rând, Sibiul a fost ales ca loc de întâlnire parcă special pentru mine. :) Iubesc acest oraș! Apoi, la Ramada, hotelul ne-a aparținut aproape tot. Ne-am jucat, ne-am distrat, ne-am propus unii altora colaborări, ne-am umplut de fotografii și cu greu ne-am mai despărțit. :) Toată viața mă vor urma daruri certe pe care le-am primit din partea altora: povești personale fantastice, idei sclipitoare care mi-au venit datorită lor, spiritul acela de echipă pe care îmi doresc să-l trăiesc în fiecare zi din viața mea, niște noi începuturi care se transformă deja în certitudini.

John Maxwell Team este cea mai mare organizație de leadership din lume. E prezentă în peste 120 de țări, însă NUMAI în USA și în România se pot certifica noi membri. De ce? Pentru că românii noștri s-au implicat într-o asemenea mmăsură, încât John Maxwell și Paul Martinelli au zis: „Nu, nu în Australia. Nici în Marea Britanie. Nu în… Hai să stabilim a doua capitală în România.” Mie mi se parte wow! Dacă i-ați cunoaște pe cei doi, v-ați da seama ce valoare incredibilă ne acordă luând această hotărâre. E o dovadă că nu suntem cu nimic mai prejos decât alții. Trebuie doar să vrem și să ACȚIONĂM în sensul destinației dorite. De regulă, din păcate, noi doar vrem și facem lucrurile în virtutea inerției, așteptând rezultate diferite și mai bune.

Am cunoscut, de asemenea, unul dintre cei mai buni fotografi de eveniment din lume: Christian Del Rosario. Am râs cu el, ne-am povestit lucruri, ne-am pozat împreună… :)

„Ceea ce face România frumoasă sunt oamenii”, spunea Paul Martinelli. Eu cred că nu e puțin lucru să auzi asta de la un american. În timp ce noi obișnuim să glumim cam prea des și prea serios cu: „Frumoasă țară, păcat că-i locuită.”

Am învățat de la Chistian Simpson cum FIECARE dintre noi poate deveni un coach extraordinar pentru el însuși! Fabulos acest trainer! Iar de la Ed DeCosta, ce înseamnă cu adevărat vânzările și cum faci ca toată lumea implicată să fie mulțumită, fără nicio exagerare.

Am acum un respect deeeosebit pentru Sorin Popa, președintele JMT România. Ca să ajungă aici, a ales să sacrifice confortul într-un fel în care nu mulți o fac. Încă un exemplu că se poate. E de ajuns SĂ VREI, SĂ VISEZI și SĂ FACI ceea ce vrei, încetând să mai aștepți să facă întâi alții. Cineva te ajută cu adevărat numai dacă te ajuți Tu însuți. Plânsul de milă nu servește la nimic.



Taguri:
[academia de bine eveniment]   [catalin stoica jmt romania]   [jmt dna]   [john maxwell team romania 2015]   [paul martinelli prieten]   [hai sus catalin stoica]   [sibiu jmt 2015]