17 lucruri care iti pot face din 2017 un an fabulos!


Dezvoltare Personala

02-01-2017
Like 136

Pe unii s-ar putea să îi sperie. Alții vor considera că sunt prea simple. Cei mai multi le evită, chiar dacă le cunosc. Doar oamenii care au deja un succes real în viețile lor știu cât de important, migălos și util a fost pentru ei să transforme aceste aspecte în niște obiceiuri zilnice.

Îți doresc, în 2017, tot succesul din lume! Succesul Tău nu poate fi trăit de nimeni altcineva. Nimeni nu-ți poate lua ceea ce numai tu poți obține în felul tău. E loc pentru noi toți să avem succes. Nu locul ne lipsește, ci atitudinea, dorința aceea arzătoare de a crește, disciplina cu care ne ținem de lucrurile importante din viețile noastre.

Hai să nu mai dăm vina pe altceva sau pe altcineva când noi înșine nu facem ce e de făcut. Hai să facem, căci ne așteaptă rezultate mari! Hai Sus!

 

17 lucruri / reguli „grele”

 

de respectat în 2017!

 

1.Oricât ai fi de pragmatic sau de sceptic în felul tău, visează Mare și sparge obiectivul final în obiective mici! Pentru că e imposibil să atingi un obiectiv mare dacă tu nici măcar nu visezi la el.

2.Nu mai amâna. Planifică în scris, creează și stabilește-ți mici recompense pentru fiecare obiectiv atins. Planifică și Acționează. Acțiunea e diferența care face diferența.

3.Pune-ți întrebări, la finalul fiecărei zile, despre ce ai făcut, despre ce n-ai făcut și despre ce ai schimba în ce ai făcut din ziua respectivă.

4.Trebuie să încerci ce n-ai mai încercat. Să greșești, să încerci din nou, să nu te oprești până ce reușești. Schimbă doar felul în care încerci, nu obiectivul în sine.

5.Fii pregătit să arăți ca un fraier atunci când trebuie să întrebi pentru a te informa. Unii oamenii preferă rămână neinformați decât să pară neinformați.

6.Acceptă că atunci când vei greși, alții vor râde de tine. Însă perseverența te va duce acolo unde ei n-au ajuns niciodată.

7.Fă cât mai des acele lucruri de care îți este frică și care știi că pot schimba ceva în rezultatele tale cotidiene.

8.Oferă întotdeauna mai mult decât primești.

9.Oferă întotdeauna peste așteptările celorlalți.

10.Învață să conduci atunci când funcția nu îți permite încă acest lucru sau când nu te pune în această situație.

11.Surprinde-i pe oameni tratându-i mai bine decât te-au tratat ei pe tine, fără să le atragi atenția pentru asta.

12.Investește în tine înainte de a investi în familia sau în afacerea ta. Dacă tu, personal, nu te dezvolți, nici familia sau afacerea ta nu va crește. Cum oare să prindă un copil drag de lectură, de implicare, de învățare dacă nu vede așa ceva în fiecare zi la tine?

13.Fii atent la detalii atunci când mai ușor este să sari peste ele. Ca aceste exerciții, de exemplu. Fă-le zi de zi, nu-ți spune că niște zile de pauză nu înseamnă vreo mare pierdere pentru mărunțișurile astea. Atitudinea pe care o ai vorbește foarte mult despre tine și despre capacitatea ta de a deveni foarte bun într-un timp cât mai scurt.

14.Fii responsabil pentru rezultatele tale – personale, profesionale, financiare – chiar dacă ele te dezamăgesc. Stă în puterea ta să le schimbi, nu mai aștepta să se schimbe întâi ceilalți. Un om puternic, un om de succes nu caută tot timpul vina altora.

15.De fiecare dată când renunți să faci ceva, spunându-ți că e prea greu, observă că aceea e o scuză. Provoacă-te pe tine însuți să găsești o cale, o rezolvare, oricare ar fi ea, măcar de dragul jocului.

16.Obișnuiește-te să te joci. Caută jocuri simple, creative, de echipă, de dezvoltare personală: Leadership Game, Point of You, Dixit, Activity etc.

17.Nu contează atât de mult viteza cu care înaintezi, ci contează să NU te oprești niciodată, orice-ar fi. Mintea se va obișnui imediat cu opririle, pentru că sunt confortabile, dar total ineficiente.

 

Indiferent ce îți propui să dobândești, să ai în viață,

 

întâi e nevoie să devii acel om care are deja așa ceva

 

E vorba de mindsetul omului bogat, împlinit, realizat. E vorba de mentalitatea care spune: "da, pot" și chiar crede asta, sau: "e greu, nu eu, nu în România..."

În fiecare zi, fă lucruri mari/mici care îți pot schimba viața în bine. Renunță să-ți mai spui că astea sunt simple vrăjeli sau vorbe motivaționale. Întreabă-i pe cei care sunt deja la un înalt nivel și vezi dacă ei au aceste bune obiceiuri. Fiindcă ele au fost observate în mod repetat la cei buni, nu au fost inventate de unii deștepți.

Te salut cu drag: Hai Sus! Academia de Bine te susține! Iar dacă simți că te pot ajuta să deblochezi o situație ori să-ți atingi mai repede un obiectiv, aici sunt. Sesiunile de coaching fac minuni, deși nici eu nu am crezut asta înainte să devin clientul unui coach. Acum știu că suntem arhitecții propriilor noastre vieți.

Scrie-mi și-ți voi răspunde cu siguranță: catalin@catalinstoica.org

Abonează-te la newsletter și te voi ține la curent cu noutățile de pe site, cu materialele noi de descărcat gratuit, cu evenimentele organizate online, care-ți pot fi de un real folos.



Taguri:
[academia de bine]   [hai sus]   [amanare]   [17 reguli pentru succes]   [dezvoltare personala]   [pregatire]   [greseli]   [coaching catalin stoica]   [mastermind jmt]   [obiceiuri de succes in 2017]