Fără să conștientizeze, cel mai adesea, omul fuge de realitate, fuge de adevărul care doare, de adevărul inconfortabil. Pentru că, demult, adevărul acela a fost puternic asociat cu singurătatea, cu pierderea, cu eșecul, cu pedeapsa, cu neputința... Și nu a fost cineva acolo care să ajute cât mai rapid și mai blând la curățirea, la îmbunătățirea perspectivei. Așa că omulețul a crescut cu o mare frică de realitate; ca adult, o filtrează, o machiază, o transformă nerealist în exagerat de bine sau în prea rău.
Atunci când înăuntrul nostru nu e liniște, liniștea ne neliniștește, ne plictisește sau ne confuzează, ne deranjează sau chiar ne panichează. Căutăm să recreăm familiarul, oricât de dureros ar fi, "aruncăm ceva în aer", metaforic vorbind. Pentru că ne-am obișnuit ca realitatea să arate ca la vârsta când realitatea chiar a durut. Însă, acum, suntem bine echipați pentru a primi și trăi mare parte din realitate la un alt nivel, dintr-o altă stare: în relații, în muncă, în finanțe, în grija față de propria persoană. CLICK pe MAI MULT și Hai Sus!
