Te poți simți ca la 19 ani. Sau poți vrea să ai încă o dată 19. Dar dă valoare vârstei din buletin, profită de toată experiența pe care o ai și fă-te un om împlinit! Dacă te umpli de regrete, se cheamă că nu experiență ai, ci doar vechime. :)
Mai multNu e ușor să înțelegi, să accepți și să practici în fiecare zi bunătatea, indiferent de circumstanțe. Știu cum e, dar merg până la capăt cu "sportul" ăsta, îmi place maxim. :)
Mai multToți devenim niște victime. Propriile noastre victime. Unii dintre noi, în al doisprezecelea ceas… sau în al șaselea… sau în al cincisprezecelea, alegem să deschidem ochii. Să facem declicul care ne redeschide viețile către ceva bun.
Mai multReconcilierea, iertarea nebunească, deciziile împotriva curentului, autocontrolul creează cu adevărat soluții, rezolvă situații nerezolvabile, uimesc lumea din jur.
Mai multEa: De ce vrei tu să demonstrezi că Dumnezeu nu există? Ian: Dar cine a demonstrat vreodată că Dumnezeu există?
Mai multSuccesul ți-l dă întotdeauna experiența, ți-l dă aplicația, ți-l dă greșeala în situații concrete de viață.
Mai multDin punct de vedere psihanalitic, interpretarea viselor se bazeaza pe ideea ca nu exista coincidente. Subconstientul tau asambleaza un anumit set de emotii si amintiri; și le uneste pentru a crea o poveste.
Mai multMi-am notat toate lucrurile deosebite pe care vreau să le fac pentru ceilalți până diseară.
Mai mult