Carti de dezvoltare personala (12)


Carti Recomandate

05-06-2016
Like 127

"Călăul dragostei - și alte povești de psihoterapie". E o carte despre fiecare dintre noi, mai mult sau mai puțin. Nu te speria de cuvântul "psihoterapie". Sunt povești adevărate, poate extreme, sunt oameni pe marginea unor prăpastii, conștienți sau inconștienți de asta, sunt pagini pline de insight-uri, de schimbare perceptuală, de resurse pe care am crede că noi nu le avem sau că nu sunt suficient de potrivite pentru a ne dezlega de anumite limitări. 

Doctorul Irvin D. Yalom mi se pare unul dintre cei mai buni scriitori din rândul psihoterapeuților. E inclusiv coautorul unui scenariu de film (semificțiune) - "Plânsul lui Nietzsche" (2007). Ca psiholog și scriitor, deopotrivă, are toate trăsăturile necesare pentru a fi ascultat și urmat. Mai presus de toate, se dovedește un tip empatic, autentic, vulnerabil și asertiv. Trăsături greu de regăsit astfel grupate la aceeași persoană. Autenticitatea face minuni ori de câte ori e lăsată să se manifeste liberă. Noi ne tem de ea, căci aduce cu sine și vulnerabilitatea, despre care suntem educați să credem că ne coboară în ochii societății, că ne face slabi, că ne subminează autoritatea. Dar se întâmplă exact pe dos: vulnerabilitatea autentic exprimată ne crește în ochii celorlalți, ne dă o putere pe care uneori nu o bănuiam posibilă.

Ca și coach, am trăit astfel de momente în ședințele de coaching cu clienții mei și pot confirma adevărul rândurilor de mai jos. E fabulos să constați schimbarea la cel din fața ta, dar să și-o vadă foarte clar și el însuși. Pe tine te face să dai mereu mai mult pentru asemenea clipe, iar pe el îl ajută să continue schimbarea, să meargă înainte cu toate pânzele sus.

Coaching-ul este un accelerator al evoluției personale, al reașezării unor piese de viață la locul lor, este un proces care crește evident nota propriei inteligențe emoționale, indiferent ce ești - client sau coach. Oricum, între coaching și psihoterapie sunt multe diferențe de abordare și de proces.

"Ce spunea Marvin era: "Acum sunt cu totul alt om. Aproape că nici nu-l recunosc pe Marvin cel de acum un an. Toate chestiile astea pe care refuzam să le fac - refuzam să-mi cercetez viața; încercam să-i intimidez sau să-i controlez pe alții; încercam să-i impresionez cu inteligența mea, cu meticulozitatea și cu graficele mele! - s-au dus. Nu mai fac asemenea lucruri."

Acestea nu sunt deloc niște ajustări minore: ele reprezintă modificări fundamentale ale modului de a fi. Dar natura lor este una atât de subtilă, încât, în general, majoritatea chestionarelor de studiere a rezultatelor terapiei nu reușesc să le surprindă și să le evidențieze."



Taguri:
[coaching bucuresti]   [calaul dragostei]   [terapie]   [schimbare]   [irvin yalom]   [carti de dezvoltare personala]