Dezvoltare Personala, Inteligenta Emotionala, Motivatie
Ne-am obișnuit unii pe alții, din generație în generație, că pedeapsa și recompensa reprezintă singura metodă corectă și eficientă de educație umană. Dar refuzăm să vedem că așa ceva nu arată a metodă educațională, ci a dresaj. Specific situației când vrem să determinăm animalele să învețe ceva. Nu luăm în calcul că între om și restul animalelor a mai rămas o singură diferență, dar Esențială: conștiința, capacitatea de autoobservare. Și cine se poate observa pe el însuși evoluează rapid, se poate schimba atunci când vede că lucrurile nu merg așa cum și-ar dori, poate ieși din tiparul în care a fost dresat.
Pentru ca un om să nu mai aibă atâtea probleme la vârsta maturității, bine-ar fi să schimbăm registrul educațional încă din copilărie. Când unui copil îi spui că e bine sau e greșit ce a făcut, trebuie să-i și explici DE CE e bine sau de ce e greșit. Fiindcă altfel, își va crea propriile motive care se vor referi întotdeauna doar la propria persoană: să fie mereu lăudat, să câștige el cu orice preț, ceilalți contează mai puțin sau deloc.
Alfie Kohn este un expert american în parenting și educație. A fost la București, pentru a susține un seminar, în toamna anului trecut. Chiar dacă suntem sau nu de acord cu el în tot ceea ce spune, merită luat în seamă, merită să medităm puțin la principiile lui.
Kohn a prezentat pe larg o serie de motive demonstrate ştiinţific, de-a lungul timpului, pentru care pedeapsa nu funcţionează în educaţia copilului:
„1. Pedeapsa înfurie copilul pentru că nu are cum să riposteze, îl transformă în victimă, iar la rândul său, victima va învăţa cum să-i victimizeze pe alţii sau să se comporte ca o victimă.
2. Atunci când este obligat să facă lucruri pe care nu vrea să le facă, copilul pedepsit înţelege că omul care îl forţează are o problemă pe care încearcă să o rezolve apelând la putere.
3. Ameninţările reprezintă o bombă cu ceas care, mai devreme sau mai târziu, ajunge să-i explodeze în faţă iniţiatorului. Există un principiu al paradoxului, dezvoltat de Thomas Gordon, conform căruia cu cât te bazezi mai mult pe puterea pe care o ai asupra celorlalţi, cu atât vei avea mai puţină influenţă asupra vieţii lor.
4. Pedeapsa erodează relaţia dintre copil şi părinte. Copilul de vârstă mică vede în părintele care îl pedepseşte „uriaşul care mă face nefericit şi de care mi-e teamă, chiar dacă tot el este cel care mă îngrijeşte, îmi şterge lacrimile, mă apără de ce este rău“. Această atitudine duală a părintelui este foarte derutantă pentru copil, iar, în timp, acesta învaţă că tocmai atunci când are mai mare nevoie de sprijinul părintelui (când face greşeli grave) trebuie să se ferească de el şi de reacţiile sale negative.
5. Pedeapsa distrage copiii de la lucruri importante, cum ar fi să înţeleagă şi să-şi însuşească valori importante, cum ar fi compasiunea şi grija faţă de ceilalţi. Un copil care va fi certat şi pedepsit de părinte pentru că şi-a lovit fratele mai mic sau prietenul de joacă nu va înţelege că a greşit, ci că data viitoare va face acelaşi lucru, dar fără să fie prins, plus că va învăţa să acumuleze resentimente şi să se răzbune. De aceea, părintele trebuie să se concentreze nu în a-l învinovăţi şi pe tipul de pedeapsă, ci pe înţelegerea modului în care se simte victima sa. Cu alte cuvinte, pedeapsa îl face pe copil să se concentreze pe propria persoană la modul în care se întreabă ce i se poate întâmpla lui dacă nu se supune şi îi făce rău altui copil. Îl învaţă că dacă este prins, i se va întâmpla lui ceva rău. Copiii pedepsiţi dobândesc o capacitate incredibilă de a face o analiză cost-beneficii atunci când au de gând să iniţieze ceva ce ştiu că este greşit, pentru care vor fi aspru taxaţi de părinţi, dacă vor fi prinși. Iar acest lucru se vede cel mai bine în cazul adolescentului care face alegeri greşite, deşi ştie care vor fi consecinţele din direcţia părintelui. În acelaşi timp, părinţii nu realizează că se folosesc de puterea pe care o au asupra unui copil din cauza frustrărilor aduse de relaţiile de putere de la serviciu, unde trebuie să se supună ordinelor venite din partea unor şefi autoritari, care nu acceptă să le fie pusă la îndoială deciziile chiar dacă sunt proaste, ori nu reuşesc să-şi controleze subalternii. Copilul devine automat, în această situaţie, persoana asupra căreia ne putem refula aceste sentimente negative acumulate. O altă motivaţie pentru care părintele îşi pedepseşte copilul şi îşi impune voinţa cu forţa este teama inconştientă ca îşi va pierde respectul pe care copilul i-l datorează.
În concluzie, iubirea necondiţionată ar putea fi aplicată, la modul general, prin câteva schimbări în abordarea educaţiei tradiţionaliste:
1. Reconsiderarea cerinţelor şi aşteptărilor pe care părinţii le au de la copiii lor. Să analizăm dacă ceea ce le cerem copiilor noştri este vital, rezonabil şi potrivit într-o anumită împrejurare.
2. Părintele nu trebuie să piardă din vedere niciodată, cu niciun preţ, că relaţia cu copilul este cea mai importantă, nu ca adultul să aibă mereu dreptate. Niciun părinte nu ar trebui să vrea ca copilul său să se teamă de el şi să înţepenească atunci când îl vede. Un exemplu comun este cât de multă importanţă dau părinţii unui lucru atât de banal cum ar fi ordinea pe care copilul o menţine în camera sa. Atâta timp cât siguranţa şi sănătatea copilului nu sunt puse în pericol de faptul că este dezordine la el în cameră, de ce ar trebui obligat şi ameninţat ca sanctuarul său, singurul loc din lume care ar trebui să arate aşa cum îşi doreşte, să fie aşa cum vrea adultul?“
3. Părintele trebuie să înveţe să se pună în locul copilului pentru a înţelege dacă este bine sau nu modul în care procedează. Să nu-l mai intereseze că cei din jur îl judecă aspru dacă nu arată că îşi stăpâneşte copilul şi că l-a dresat aşa cum societatea consideră că un copil trebuie să se comporte. Cine vrea un copil cuminte şi obedient, care nu ridică niciun fel de probleme, ar trebui să se mulţumească mai degrabă cu un acvariu cu peşti, în opinia lui Kohn.
4. Părinţii nu ar trebui să pretindă că sunt mai competenţi în rol de părinte decât sunt cu adevărat. Dar acest lucru se întâmplă pentru că părinţilor le este teamă să le arate copiilor că sunt şi ei vulnerabili, că şi ei greşesc sau că pot fi răniţi de o acţiune a copilului.”
Întregul articol foarte interesant, aparținând ziarului Adevărul, îl găsești aici.
"Datorita abilitatilor de ascultare si indrumare ale lui Catalin, am reusit sa depasesc anumite conflicte interioare, sa deblochez la mine resurse pe care nici macar nu stiam ca le am. Lectiile foarte practice de influentare cu integritate, tehnicile ..." mai mult
"Am învățat, în primul rând, că dezvoltarea e un proces continuu și intenționat, care necesită voință și efort. Iar rezultatele am observat că sunt pe măsura investiției tale: cât efort ești dispus să faci, atâtea rezultate obții. ..." mai mult
"Am făcut cu Cătălin un curs de Leadership creativ și credeam că ceea ce se va schimba în și mai bine la mine va fi doar latura profesională. Dar am descoperit in profunzime cum funcționează mintea omului, cum se canalizează energia cu inte..." mai mult
"Îl citeam pe Cătălin de ceva timp. Mă uitam lung și cu admirație la postările lui pozitive și pline de energie. Apoi am încercat să văd ce se întâmplă într-un webminar. Am adunat puțin cu puțin informații noi și am înțeles că le..." mai mult
Termeni si Conditii | Politica de Confidentialitate GDPR | Politica de utilizare cookie-uri
