Oameni care motiveaza
O persoană obișnuită petrece 4 ani din viață uitându-se în jos, la telefonul mobil. 4 ani! 4 ani consumați pe noncomunicare, pe noninteractivitate, pe evitarea privirilor ochi în ochi. Ne pierdem atingerea. Ne folosim de un telefon mobil ca să facem cât mai multe fără participarea celorlalți. Credem că-i implicăm, dar noi nu implicăm decât replicile lor scrise, cu un smiley alături și cu un număr obligatoriu de greșeli gramaticale. Ne fotografiem singuri, ca să fim siguri că ne surprindem cea mai de „succes” atitudine. Și ghici ce! Iese exact pe dos!
Vorba omului de aici: se pierde conceptul de „noi”, se întărește egoismul prin eu fac totul singur, n-am nevoie de prieteni. De altfel, e ceva la modă să spui că lumea e rea și că tu nu ai prieteni, pentru că nu merită. Dar tu? Tu meriți? Te-ai întrebat în intimitatea camerei tale dacă tu corespunzi acelor oameni pe care îi vrei lângă tine în mod necondiționat?
Facebook s-a vrut o rețea de socializare. Din punctul meu de vedere, exact asta poate fi. Doar că ea, în realitate, este mai degrabă o rețea de anti-socializare. De separare a oamenilor; pentru că ei decid astfel.
Pe facebook, postăm mult mai repede ceva la nervi, decât ceva frumos, un lucru căruia să-i fim recunoscători. Nici nu prea mai știm ce înseamnă recunoștința. Credem că ni se cuvine din partea celorlalți, dar habar n-avem s-o oferim altora. Întâlnește-te cu oamenii din proprie inițiativă mult mai des decât stai pe internet, privește-i în ochi și spune-le și lucrurile frumoase pe care le simți, nu doar pe cele care te deranjează!
„Nu mai vreau să filmez fiecare moment al vieții mele. Eu doar am să-l trăiesc.
Nu mai vreau să fac poze mâncărurilor mele. Eu doar am să le mănânc.
Sunt atât de obosit de spectacolul sec al mândriei și de conformarea la această formă acceptată a nebuniei digitale!… Eu îmi imaginez o lume în care zâmbim și atunci când avem acumulatorii telefoanelor descărcați și nu ne putem imortaliza zâmbetul bine pregătit.
Am rugat un prieten zilele trecute: hai să ne întâlnim față-n față! Și el m-a întrebat: ok, la ce oră intri pe skype?”
Internetul e aur curat atunci când știi ce să faci cu el pentru a te informa, pentru a te dezvolta, pentru a schimba păreri, pentru a comunica în mod real și echilibrat. În rest… e o boală. Unii nici nu vor să creadă asta. Alții, cei mai mulți dintre noi, spun „da, așa e”, dar nu fac nimic pentru a se însănătoși. Fiindcă e mai ușor să dea vina apoi pe alții pentru propriile neîmpliniri.
IQS Online tocmai a făcut un studiu: „Internetul mobil în viața de zi cu zi”. 46% dintre români au smartphone. Nu altfel de telefon. Deci, sărăcie mare în România, nu? :) Aproape 60% dintre utilizatorii de internet mobil intră pe telefon „cu treburi” imediat ce se trezesc dimineața, obligatoriu înainte de a pleca de acasă. Pentru români, smartphone-ul e mai important decât portofelul și cheile. La întâlnirea cu prietenii, 36% dintre românii utilizatori de net mobil își verifică smartphone-ul la fiecare notificare sonoră primită, ori de câte ori se întâmplă așa ceva. Același studiu spune că majoritatea ungurilor nu-și verifică deloc smartphone-ul atunci când se află între prieteni. Cehii și slovacii, doar la venire și la plecarea de la întâlnire. Pentru cei din Ungaria, Cehia și Slovacia, smartphone-ul nu se află nicicum peste portofel în topul importanței.
Studiul, pe larg, e aici.
Deci, ce facem? Ne schimbăm noi… sau tot așa, așteptăm să se schimbe alții în locul nostru? Că nu Ponta sau Iohannis sunt de vină, mă gândesc. Niște oameni dependenți de lucruri ieftine sunt foarte ușor de manipulat. Un aspect dovedit de psiho-sociologie.
Găndește-te puțin. Sunt oameni în viețile noastre care dispar la un moment dat și după care plângem multă vreme. Ne spunem că măcar o zi ni i-am mai fi dorit lângă noi. Dar acum, când îi avem, ni se pare că ei mai pot aștepta…