Reevaluarea, reinterpretarea, recadrarea

27-03-2016

Lecție de viață. Dură, fictivă, deloc abstractă.

Un doctor a intrat grabit în spital, dupa ce fusese chemat la telefon pentru o interventie chirurgicala urgenta. Era vorba de un copil. Medicul a raspuns apelului cât a putut el de repede, dar poate nu suficient de repede precum si-ar fi dorit rudele pacientului… Si-a schimbat hainele si a mers direct în sala de operatie.

L-a gasit pe tatal baiatului plimbându-se pe coridor si asteptând medicul. Vazându-l, tatal i s-a adresat intrigat: “De ce v-a luat asa mult timp sa veniti? Chiar nu realizati ca viata fiului meu depinde de dvs? Nu aveţi deloc simtul responsabilităţii?” Si omul… cam avea dreptate, nu?

Medicul a zâmbit si a spus: “Îmi pare rau, nu eram în spital, si am venit cât de repede am putut, dupa ce am fost sunat… Iar acum, calmati-va, pentru ca eu sa-mi pot face treaba, da?”

“Sa ma calmez?! Daca fiul dumneavoastra ar fi în camera asta acum, v-ati calma? Daca propriul fiu v-ar muri acum, ce ati face, domnule doctor??” se agita tatal în mod întemeiat.

Doctorul a zâmbit iar si a raspuns: “Ati citit vreodata Biblia? ¤ Gol am ieşit din pântecele mamei mele, si gol ma voi întoarce în sânul pamântului, binecuvântat fie Numele Domnului. ¤ Doctorii nu pot prelungi viata; pot doar ajuta în felul lor. Duceti-va si rugati-va pentru fiul dumneavoastra, noi vom face tot ce putem pe-aici.”

“A da sfaturi destepte când nu suntem îngrijorati, cand nu suntem implicati e foarte usor. Spuneti-mi ca n-am dreptate!”, a murmurat tatal.

Operatia a durat câteva ore, dupa care medicul a iesit multumit. “Fiul dumneavoastra e bine!” Si fara sa astepte raspunsul tatalui, si-a vazut de drum, fugind. “Daca aveti vreo întrebare, va raspunde asistenta!”

“De ce este asa arogant? N-a putut astepta doua minute sa-l întreb si eu despre starea fiului meu?”, a comentat tatal, când a întâlnit-o pe asistenta în camera de garda.

Asistenta i-a raspuns simplu: “Fiul sau a murit ieri într-un accident de masina; era la înmormântare atunci când l-am sunat pentru operatia fiului tau. Iar acum, ca i-a salvat viata fiului tau, a plecat pentru a termina înmormântarea fiului sau.”

Primul lucru pe care cineva îl face atunci când un altcineva îi greșește sau nu-i este pe plac: să-l judece după propriile criterii, să-l eticheteze fără a lua în calcul că în spatele scenei s-ar putea petrece lucruri care să justifice cumva acea gândire iute a lui altcineva, acea exprimare neglijentă, acel comportament indecent.

Ori de câte ori crezi că un om greșește, încearcă să afli de ce, să empatizezi cu el mai mult decât cu o persoană care-ți place, încearcă să vezi dacă nu cumva greșeala lui e omenească, e scuzabilă, dacă nu cumva ai putea-o face și tu, fără să-ți dai seama. Sau, pur și simplu, încearcă să vezi dacă nu cumva îl poți ierta. E întâi în avantajul tău, abia apoi în al lui.

Pune-te întotdeauna în pielea fiecărui personaj din viața ta și vezi dacă l-ai mai putea pedepsi în cazul în care ai fi TU în locul lui! Crede-mă că tu, în locul lui, ai găsi o mulțime de circumstanțe atenuante. Nu spune imediat că tu n-ai putea fi niciodată în locul lui. Toți trecem, mai mult sau mai puțin, prin postura de om care greșește și căruia i se greșește. RECADRAREA situației este una dintre cele mai importante metode de restart mental-emoțional! Reevaluarea și reinterpretarea problemei, detașându-te puțin de situație. A fi nervos nu te ajută, chiar dacă așa am fost păcăliți o viață să credem. Mai ales că uneori te superi pe unii pe care nu i-ai întâlnit niciodată, despre care nu știi decât ceea ce-ți spun ceilalți: politicieni „nesuferiți”, fotbaliști din echipa adversă, vedete pe care le vezi doar la televizor… A fi calm echivalează cu a fi: mai sănătos, mai înțelept, mai dispus să te bucuri de viață.

Deși cineva îți greșește, a-l găsi vinovat e mai puțin important decât a rezolva situația. Fotografia postată sus e un exemplu extrem de elocvent al recadrării. Bineînțeles că poți spune: „lasă-mă cu vrăjeala asta!”. Dar ce-ar fi să testezi, să vezi cum ar funcționa recadrarea în mod repetat în viața ta cotidiană?

Nu aptitudinea, ci atitudinea îți decide altitudinea! Hai Sus! :)