Oglinda retrovizoare. Tie ce-ti arata?


Inteligenta Emotionala

30-08-2016
Like 395

Oricât de puțin ne place nouă să credem afirmația următoare, ceea ce vedem, auzim, simțim în fiece clipă nu e realitatea obiectivă. Sunt peste 7 miliarde de realități pe planeta asta. Fiindcă ADN-ul însuși spune că fiecare om e unic în felul lui. Astfel că va vedea permanent cu ochii, va auzi cu urechile, va simți într-un fel sau altul DOAR prin prisma unor filtre extrem de puternice de evaluare și interpretare, create de propriile experiențe de viață. Realitatea înconjurătoare e DOAR o percepție. O spun neurologia, fizica cuantică, psihologia, bio-chimia, filosofia… Cum e înăuntrul nostru – liniște sau invers – așa arată lumea și în afară. Când înăutru se aranjează lucrurile între Eu și Mine, dă soarele frumos și în lumea exterioară.

Ceea ce nu ne place, ce urâm la ceilalți reprezintă, de fapt, propria noastră zonă de umbră (îmi place cum o numește Jung). Zona de umbră se referă la toate acele aspecte pe care mintea, conștiința fiecăruia le bagă sub preș, le reprimă, le neagă, le consideră rușinoase, de nescos la lumină. Partea considerată urâtă a personalității noastre, partea ascunsă deghizată într-un fel sau altul. Cu cât zona de umbră e mai bogată în „secrete neplăcute”, cu atât masca socială e mai groasă, arătându-ne pe noi celorlalți așa cum vor ei să ne vadă și nu cum suntem în realitate. Și suferim, căci eforturile de a fi cum vor alții sunt inumane, în condițiile în care a fi cum ne place nouă înseamnă libertate, detașare, liniște, zâmbet, creativitate… succes! Asta se numește simplu nefericire.

Umbrele sunt, așadar, ceea ce ținem ascuns de restul lumii, lucruri de care refuzăm să devenim conștienți, cu care refuzăm să ne confruntăm, să le acceptăm, să le vindecăm. Educate, impuse, programate în mințile noastre de alții, mai ales în copilărie. Și le proiectăm pe toate în afară, în ceilalți, ca să scăpăm cumva de ele. Aceste proiecții sunt de două feluri: chestii care nu ne plac la unii pentru că nu ne plac la noi: „Hoții din fruntea țării!”. Dar și eu, când am ocazia, „pentru că oricum nu se cunoaște și fiindcă oricum sunt plătit prost, mai vin seara acasă, de la serviciu, cu 2-3 pixuri frumușele, cu un top de hârtie de imprimantă…” Cum se numește? „Hai, mă, că asta nu e hoție!” Dar cum i-ai zice tu?!

Iau 2-3 pixuri pentru că eu nu am acces la milioanele celor din fruntea țării. Că dacă aș avea… :) Nimeni n-a început cu milioane de euro. Toți au luat-o cu… un ou. Apoi, au trecut la bou. :)

Soluția? Să nu mai pun mâna pe NIMIC din ce nu-i al meu, chiar dacă mi se pare că-mi trebuie și că-l merit. Și voi descoperi că voi găsi resursele interioare pentru a primi tot mai mult din exterior. Cum? Până nu fac primul pas, n-am de unde să știu și voi trăi cu convingerea limitativă că NU, nu se poate.

„Caracterul este ca un arbore, iar reputația este ca o umbră. Umbra este ceea ce ne închipuim noi că este; arborele este lucrul real.” Abraham Lincoln. Și n-a fost nici psiholog, nici fizician… dar a știut. :)

„Umbrele” personale au nevoie să fie scoase din zona de umbră tocmai pentru ca masca socială să se subțieze, să redevenim autentici, să nu ne mai speriem nici de noi înșine, nici de alții; să știm că tot ceea ce facem are ca scop să ne provoace starea de bine fără să-i deranjeze pe ceilalți. Nu e treabă de pe o zi pe alta, dar dacă începem să ne punem întrebări atunci când ceva ne deranjează prea tare, vom găsi sigur răspunsurile, liniștea, înțelepciunea de a continua altfel în viață.

E o tehnică simplă, căreia nu merită să-i dai cu piciorul fără să o încerci de câteva ori. Are simplitatea aceea revelatoare, vindecătoare, aducătoare a schimbării dorite. „Calitatea vieții tale depinde de calitatea întrebărilor pe care ți le pui.” Îmi repet mereu fraza asta și mereu accept să-mi pun întrebări. Întrebări care, bineînțeles, vor naște răspunsuri incomode din partea mea pentru mine. Răspunsuri neplăcute, pline de umbre. Dar voi observa că, odată confruntat cu umbrele mele, nu se întâmplă NIMIC grav! Nu mă doare nimic cu adevărat! Doar mă confrunt cu ele, le accept și le eliberez, le transform din dezavantaje în beneficii. Trăiesc, poate, niște regresii spontane care-mi spun exact când, în trecut, în copilărie, mi-a fost instalat acel program distructiv sau care astăzi nu-mi mai folosește.

„Dacă vezi un uriaș, privește mai întâi poziția soarelui și vezi dacă uriașul nu e cumva doar umbra unui pigmeu.” Novalis (Friedrich Leopold von Hardenberg)

Persoanele cu care am lucrat pe astfel de probleme pot confirma sau infirma spusele mele chiar aici. Oameni care credeau că nu se cade să vorbească despre, să se întrebe una, alta, să scoată la suprafață lucruri despre care știau că nu e voie/normal să fie discutate, că e pierdere de vreme, că ei, oamenii respectivi, nu sunt nicidecum așa. N-am întâlnit însă pe cineva care să nu fi avut rezultate pozitive în urma unei ședințe de coaching și/sau hipnoză. E fantastică practica restartării mental-emoționale!!! Chiar îi rog pe cei care au încercat și cărora viața nu li s-a îmbunătățit să o spună acum, aici! :) Direct, sincer. Pe bune!

„Chiar și frumosul creează uneori o umbră. Dar oare nu-i și norul frumos?” Victor Hugo

Hai Sus! Academia de Bine te susține!



Taguri:
[academia de bine]   [hai sus]   [adn]   [coaching]   [dezvoltare personala]   [ fizica cuantica]   [hipnoza]   [jung]   [masca sociala]   [neurologia]   [tehnica]   [umbre]