Mulțam fain, doctore!


Oameni care motiveaza

28-08-2013
Like 28

Doctorul Badiu (e doctor pe bune, nu ca mine – în radio :) ) mi-e unul dintre cei mai buni prieteni. Un tip extraordinar! Cel mai pozitiv om pe care l-am cunoscut vreodată în mod personal! Nu l-am auzit nicicând vorbind pe cineva de rău. Glumește foarte mult, e plin de bancuri și de întâmplări haioase adevărate. Face minuni cu viața lui, cu viața animalelor și cu viața celor din jur. Lumea îi este frumoasă pentru că el însuși alege să o vadă astfel. Nu forțat; natural. M-am întrebat mereu cum poate fi în permanență pozitiv, iubitor, înțelept, altruist… Nu mi-a zis niciodată: „fă așa, că așa e bine!”. Când apreciam ceva la el, îmi spunea simplu: „Și tu poți. Încearcă să vezi dacă ți se potrivește”. A trebuit să treacă mult timp până ce am hotărât să încerc. Sunt un optimist incurabil dintotdeauna; am avut mereu visuri în care am crezut și ele s-au împlinit. Dar, în cotidianul meu obișnuit, m-am și împiedicat de gânduri grele, de emoții copleșitoare, de sentimente neplăcute, de rătăciri nedorite. Mi se părea imposibil să trec ușor peste anumite lucruri. Aveam impresia că e nevoie să fii Superman sau măcar doctorul Badiu. :) Între timp, cineva de niciunde m-a împins mai mult de la spate decât de obicei și am descoperit că pot crede numai în miracole. Că pot face ca doar ele să-mi umple zilele, chiar dacă mulți le cataloghează drept simple întâmplări. Einstein spunea despre coincidențe că „sunt felul lui Dumnezeu de a rămâne anonim”. Fiindcă există minuni atâta vreme cât crezi în ele. Altfel, se numesc întâmplări, coincidențe.

Multe nu înțelegeam eu până cu ceva vreme în urmă. Eram fericit, dar nu extraordinar. Eram liniștit, dar nu pe deplin. Eram împlinit, dar tot îmi lipsea câte ceva. Realitatea există, nu se ascunde sub preș. Nu o negăm, așa cum mă întreba cineva odată dacă ar fi bine să facem. Ea doar trebuie înfruntată, acceptată și transformată. La început, părea un efort uriaș. Pe parcurs, viața a curs tot mai lin și tot mai roz zi de zi. Am reușit să înțeleg că singurul care există cu adevărat e momentul prezent. Trecutul rămâne învățător, viitorul e intangibil. Iar eu vreau să fiu fericit ACUM! De ce să mă raportez continuu la trecut, de ce să aștept ziua de mâine? Fac totul să-mi fie bine acum. Fiindcă doar acum există! În permanență e acum. Pentru toate religiile, ACUM e unicul moment care contează, indiferent dacă mai există o viață de apoi sau cine știe câte vieți ulterioare, ca asta.

Îi mulțumesc doctorului Badiu. Inclusiv pentru că seamănă izbitor cu omul din pilda pe care eu o citesc de câte ori îmi cade sub ochi. De ce o tot citesc? Ca să-mi reîntăresc convingerile susținătoare și să le dezinstalez pe-alea limitative și mai ales așa zisele „așteptări catastrofale” care ne umplu mințile în fiecare zi. Învăț să nu mă mai vait. E o trăsătură prea apăsată a poporului ăstuia. Îi ia atât de mult timp să se vaite de tot ce nu e bun în viața sa, în țara, în lumea asta, încât nu mai are timp să fie fericit. Iar fericirea trebuie în primul rând acceptată, nu căutată cu înverșunare, cu lacrimi în ochi, cu resentimente, și nici așteptată cu resemnare.

Doi tineri ucenici, văzându-și maestrul mereu fericit și mulțumit, l-au întrebat într-o zi cum face de rămâne permanent în stare de bine:

– Când mă odihnesc, eu mă odihnesc. Când mă ridic, atunci mă ridic. Când mă plimb, doar mă plimb. Când mănânc, atunci eu mănânc, fu răspunsul.

Confuzi și ușor contrariați, ucenicii îl întrebară din nou:

– Te rugăm, nu-ți bate joc de noi. Ce spui tu facem cu toții. Când mâncăm, mâncăm, când ne odihnim, ne odihnim. Când ne plimbăm, asta facem: ne plimbăm. Dar în pofida acestor fapte, tot nu găsim fericirea. Deci, unde e secretul?

Fără să schimbe tonul vocii, maestrul repetă blând ce le spusese înainte. Tinerii mai întrebară o dată acelasi lucru. Și tot liniștit, maestrul zise:

– Desigur, și voi dormiți, vă plimbați și mâncați. Dar, în timp ce vă odihniți, gândul vostrul vă poartă deja la momentul trezirii, la ce-o să faceți după. După ce v-ați ridicat din pat, vă gândiți deja la ce aveți de facut astăzi, la câte griji, la ce nevoi… Iar, în timp ce alergați spre țelurile voastre, mintea vă zboară spre ceea ce veți mânca. În acest fel, gândurile voastre sunt mereu în altă parte decât în locul în care tocmai vă aflați, nicidecum în momentul prezent. Uitați să apreciați la justa valoare ceea ce vi se întâmplă chiar acum. Ca atare, viața voastră se desfășoară permanent în trecut și în viitor. Încercați să trăiți momentul prezent. Doar acordând o șansă acestei clipe, veți descoperi liniștea fericirii și a mulțumirii de sine.

Ai văzut și tu ce stare de bine îți dă clipa în care constați că o mâncare e absolut savuroasă, că un peisaj te fură cu totul, că un bebeluș îți zâmbește și parcă încerci să prelungești zâmbetul acela, că o melodie sună dumnezeiește… Îți vine instinctiv să lauzi, să admiri, să apreciezi pe cineva sau ceva care se face „vinovat” de frumusețea a ceea ce vezi, ce auzi, ce simți. Simți că trăiești acum, uiți de griji și lași mintea subconștientă să lucreze pentru tine și pentru viața ta, după principiul „toate la timpul lor”.



Taguri:
[dr stoica]   [drstoica]   [academia de bine]   [doctor adrian badiu]   [recunostinta]   [fericire]   [maestru]   [momentul prezent]   [stare de bine]   [curaj]