Mr Church. Peste asteptari

06-11-2016

Mr. Church. 2016. Cu Eddie Murphy așa cum ai mai rar ocazia să-l vezi: într-o dramă.

Poate și datorită numelui, m-am pregătit de ecranizarea asta ca de un film de casă. Prea de casă. Nu pun etichete puternice unui film înainte de a-l vedea. Mă uit pe imdb, ascult păreri ale prietenilor, iau în calcul distribuția, regia, poate o recenzie, două, dar rămân detașat și mă uit. De data asta s-a întâmplat grație recomandării pe care am văzut-o la o prietenă. N-am regretat. De fapt, m-a atins grav la niște circuite interioare sensibile. :)

Charlie e o copilă frumușică și foarte isteață, de 10 ani, marcată de lipsa unui tată. Cu o mamă care o iubește foarte tare, dar despre care nu știe că are un cancer la sân în fază terminală. Iar în această clipă intră în scenă Mr. Church. Eddie Murphy. Un bucătar. Și grădinar. Și pianist de jazz. Și dansator. Și pictor. Niciuna dintre astea de carieră. Doar pentru că îi plăcea să le facă. Și le făcea al naibii de bine!

Charlie: Și mi-am dat atunci seama că fiecare talent pe care îl avea domnul Church îl dobândise ajutând mereu pe câte cineva, de-a lungul timpului.

Secretele, ca aspect al vieților noastre, par mai spectaculoase atunci când nu le cunoști și doar presupui că ascund ceva inacceptabil. Apoi, le afli, le înțelegi și mergi mai departe cu lecția învățată... sau nu.

Charlie: Mama era soarele meu. Mă guduram fericită sub căldura ei. Îmi amintesc că am vrut să o trezesc într-o dimineață doar ca să o văd. Dar acum, că soarele ardea... părea că va pârjoli tot ce întâlnește în cale. Dacă mă apropiam prea mult de ea, pielea mă ustura cumplit... Dar domnul Church... el putea să se apropie de ea cât dorea fără să simtă nimic. El era ca luna: atent, calm și întotdeauna acolo.

Pe scurt, ce-am învățat eu, o dată în plus, din povestea asta și de ce ți-aș recomanda-o, dincolo de calitatea cinematografică? Uite ce mi-a rămas în minte:

Oamenii sunt diferiți și asta e ceva normal, indiferent că ne place sau nu.

Oricât de drag ți-ar fi cineva la început, ia în calcul că nu e perfect și că, la un moment dat, va greși destul de tare față de tine, te va surprinde poate foarte neplăcut. Fericirea nu înseamnă să găsești oamenii perfecți ori să-i schimbi după cum consideri tu că ar trebui ei să fie, ci să-i accepți și să-i apreciezi așa cum sunt și în felul în care sunt ei dispuși să se schimbe.

Schimbarea cuiva se poate face în mod real doar cu insistența nesfârșită pe valorile și pe capacitățile sale, nu pe ceea ce-i lipsește și pe critică sau pedeapsă.

Totul e trecător. Nimic nu e întâmplător. În viață, nu doar în filme.

Charlie: Oamenii se comportă diferit când sunt în preajma unui decedat. Sunt aceia care vorbesc despre orice, în afară de persoana care a murit... Aceia care vorbesc doar despre persoana care a murit... Aceia care încearcă să te încurajeze... Aceia care nu se pot abține să te facă să plângi... Și mai sunt aceia care nu spun nimic... pentru că nici nu e nevoie s-o facă.

Concluzia mea? Mr Church, un film bun. Cred că merită cele o sută de minute din viața ta. "Întotdeauna poți găsi o cale să te întorci acasă." S-ar putea să te întrebi câte sensuri poate avea acest "acasă"...

Mai jos, vezi și trailer-ul.