Metafore Terapeutice, Inteligent Amuzant
Mulla Nasruddin e un personaj foarte popular în lumea turcă, arabă, persană, azeră, uzbekă… Un fel de Păcală al altora. În traducere – Nastratin Hogea (îl știm de la Anton Pann). Dus de colo colo pe mai multe continente. Doar că omul ăsta chiar a existat. Era un filozof turc din secolul al XIII-lea, născut la Akșehir, un personaj cu un umor ciudat și o înțelepciune aparte, foarte dedicat maselor, plin de povești interesante de viață, care s-au tot spus din generație în generație, fără ca astăzi să mai știm care-s cele adevărate, care vin din imaginație ori care au fost doar transformate. Mulla era un tip plin de pilde, glume și lecții de viață. Fiindcă, de fapt, ce nu e o lecție de viață în toate câte ni se întâmplă zi de zi?
Se zice că într-o dimineață, Nasruddin ședea în prăvălia sa de ceai când sosi un vecin care voia să-i vorbească.
“Mulla, mă căsătoresc și sunt tare emoționat”, îi spuse vecinul. “Tu nu te-ai gândit niciodată să te căsătorești?”
Nasruddin îi răspunse: “Ba da, m-am gândit. Foarte tare mi-am dorit lucrul ăsta atunci când eram tânăr. Voiam sa găsesc soția perfectă.
Am pornit în căutarea ei, prima dată la Damasc. Acolo, am întâlnit o femeie frumoasă, plină de grație, distinsă și foarte spirituală, dar care nu cunoștea, nu văzuse, nu citise mai nimic despre lume.
Am renunțat și am pornit din nou la drum îndreptându-mă spre Isphahan. Acolo, am întâlnit o femeie pe cât de spirituală, pe atât de modernă, de frumoasă din toate punctele de vedere, dar nu reușeam să comunicăm. Aproape deloc.
În final, am mers la Cairo și… după multe căutări, am găsit-o. Era superbă, profundă, plină de grație, în largul ei atât în lume, cât și în intimitate. Fără defecte! Simțeam că am găsit femeia perfectă. PERFECTĂ, prietene!”
“Atunci, de ce n-ai luat-o de soție, Mulla?!”, se miră celălalt.
“Pentru că… și ea căuta soțul PERFECT.”
Prin anii ’90, apăreau pe piață cărți scrise de psihologi, gen: “Cum să fii o mamă perfectă. Cum să ai copilul perfect.”. Și tehnicile astea au cam dat greș. Ca să vezi că totuși lumea evoluează, că e din ce în ce mai înțeleaptă, chiar dacă imaginea pe care ne-o creăm despre ea e tot mai urâtă, în ultimii ani, psihologii au ajuns la concluzia că perfecțiunea nu există. Sau, dacă există, noi nu o putem vedea la nivelul de înțelegere la care ne aflăm. Fiecare om are o altă definiție pentru perfecțiune, astfel încât eu spun despre X că e perfect, dar, în același timp, vine cineva și mă contrazice cu un zâmbet sarcastic. Nu ți s-a întâmplat niciodată?
Psihologii zilelor de azi scriu altfel decât în anii ’90: “Cum să fii o mamă suficient de bună. Cum să ai (și să-ți apreciezi) copilul suficient de bun.” O mare diferență de abordare. Mai multă flexibilitate, mai mult loc pentru iubire, mai puțină perfecțiune impusă, o mai simplă și profundă înțelepciune.