Cum faci usor tot ce crezi ca nu poti face

12-06-2014

Aud deseori: „învățământul de pe vremea lu’ Ceaușescu era unu’ de calitate, nu ca azi! Ce mult s-a schimbat!”. În realitate, tocmai aici e problema: în România nu s-a schimbat mai nimic, în timp ce alții au evoluat, au luat tot felul de măsuri inovative pentru a crește nu neapărat performanța competițională din școală, cât capacitatea copilului de a învăța aplicativ, prin asociere, de a se pregăti deopotrivă mental, cât și practic pentru viață. Fiindcă viața e practică. Se observă că tinerii români termină facultatea și apoi nu știu încotro să apuce. Cu alte cuvinte, nu se pricep la ceea ce au învățat.

Marshall McLuhan are o vorbă: „Mediul este mesajul”. Ceea ce experimentezi e ceea ce te învață cu adevărat. Nu ceea ce memorezi. „Oricine trăiește mult mai mult decât înțelege. Însă experiența, nu înțelegerea, este cea care influențează comportamentul.”

Știu, citind rândurile de mai sus, unele persoane tind să revină la performanțele obținute de școala românească în care se tocea la nesfârșit, fără aplicații complementare. Era ok. Atunci era ok. Studiile sociologice constată permanent că cei mai buni manageri din lume (inclusiv din România) sunt foștii elevi de 7-8. De ce? Pentru că cei cu 10 pe linie, din clasa I până într-a XII-a, n-au ieșit din casă, consumându-și timpul exclusiv pentru învățare teoretică; în timp ce alții toceau mai puțin și ieșeau pe-afară să experimenteze. Joaca e cea mai potrivită și mai complexă experiență pe care o poate dobândi copilul. Joaca în grup, nu aia pe calculator. Aia nu e joacă. E mai mult izolare, îndepărtare de oameni, o comunicare fake.

Exemplu concret: un muzeu din Statele Unite, cu o senzațională expoziție de dinozauri. Își face reclamă în mod susținut pentru a atrage vizitatori. Și vizitatorii vin, pentru că au de văzut acolo niște exemplare fabuloase de schelete preistorice, cu greu reconstituite în urma descoperirii lor adânc sub pământ. Cheltuielile de reconstrucție au fost enorme, munca paleontologilor la fel. După o scurtă privire, familiile cu copii pleacă înțelegând dinozaurii, acumulând niște informații frumos prezentate de ghid, reținând destule date interesante. Dar fără ca lumea să fie impresionată de acel milion de ani de evoluție terestră și de fălcile inerte, descărnate care atâtnă maaari în muzeu. Și după ceva vreme, au uitat acele informații inteligente despre dinozauri.

Peste drum, se află un mic loc de joacă pentru copii, cu reproducerea foarte artistică a unor dinozauri. Mari, într-o ușoară mișcare mecanică, putând fi auziți, iar copiii îndemnați să le pipăie solzii, să-i simtă reci și aspri, să-i cunoască îndeaproape, să se măsoare cu ei în dimensiuni. În locul ghidului de la muzeu, aici e un fotograf care imortalizează expresia copilului atunci când acesta își bagă, foarte curios, capul între fălcile care scrâșnesc zgomotos, închipuindu-și ce s-ar întâmpla dacă animalul ăla chiar ar fi viu.

Informația din muzeu pare la fel de moartă precum dinozaurul. În locul de joacă, totul are viață. Ce anume crezi că va face o impresie mai importantă, mai utilă, mai de reținut pentru copil? Muzeul sau…? E, la fel e și cu adultul. Minții umane îi place foarte tare joaca, la orice vârstă!!! Îi plac culorile, îi plac asocierile. „Pisica birmaneză e aia pe care am mângâiat-o eu atunci? Aha, da, o știu.” Iată, asocierea!

Unui copil mic, mic, poți să-i spui de 100 de ori „pisi, pisi…”. Nu va repeta cuvântul după tine. Dacă, însă, apare pisica și-i spui ce e, el îi va observa încântat mișcările, mieunatul… și va zice imediat „pisi”. :) Procesul ăsta neuronal nu se schimbă deloc pe parcursul vieții. Doar noi renunțăm să mai învățăm nelinear, obligându-ne să tocim riguros pentru rezultate mai bune la școală. Știi cum e: degeaba citești o rețetă. Până ce nu faci mâncarea cu mâna ta, n-o să ai habar dacă te pricepi ori nu.

Experiențele, și nu doar simplele texte plus imagini statice, sunt extraordinar de puternice în dezvoltarea pozitivă, eficientă a comportamentului uman. Aplicațiile practice, în absolut orice domeniu, creează oameni care încearcă să trăiască viața, nu doar s-o înțeleagă. Joseph Campbell spunea ceva de genul: oamenii zic că noi toți căutăm sensul vieții. Cred că, de fapt, ei caută experiența de a se simți în viață!

Să învățăm prin experiență, la orice vârstă am fi, nu să memorăm texte deștepte pentru când o fi nevoie de ele. Experiențele de viață presupun interactivitate, confruntarea cu întâmplări, probleme, rezolvări practice. Toate astea ne determină să trecem prin diverse etape care NU sunt nici corecte, nici greșite. Fiecare experiență are consecințe diferite pentru fiecare dintre noi. Astfel, se dezvoltă creativitatea! De aceea se spune că nimic nu-ți este imposibil. Trebuie doar să acționezi, să înveți și să experimentezi, să corectezi atunci când ceva nu-ți iese, să perseverezi până ce reușești. Orice acțiune e mai bună decât inacțiunea! Valabil în orice domeniu de viață!

Joey Reiman are o carte care se numește „Gândesc, deci câștig”. Nu e perfectă, nu m-a dat pe spate în totalitatea ei. Dar sunt câteva idei și exemple extraordinare. În caz că vrei să afli mai mult decât am scris eu aici.

Concluzia? Orice gând, orice dorință, orice scop ai avea în viață, învață despre el și ACȚIONEAZĂ, experimentează! O mie de oameni, care au încercat deja și n-au reușit ceea ce vrei tu să obții, NU îți vor putea spune dacă TU poți sau nu! Când ceilalți nu pot face un lucru, vor zice că nici tu nu poți. Doar TU poți afla adevărul, făcând ceea ce simți că e nevoie, că îți place, că merită să faci!