Carti de dezvoltare personala (10)

18-09-2015

Oamenilor le vine mult mai ușor să-și identifice defectele, incapacitățile, greșelile, lipsurile, decât să-și găsească și să vorbească despre propriile calități, abilități, trăsături frumoase pe care ceilalți le văd la ei și pentru care i-ar urma în viață.

Sacrificiul de sine apare astfel în două forme foarte diferite. Pentru cei care nu reușesc să se vadă pe ei înșiși și cu bune și cu rele, pentru cei care au o stimă de sine scăzută, o imagine de sine săracă, sacrificiul reprezintă un dispreț față de propria persoană, un sentiment al lipsei de valoare personală. Sunt generoși doar pentru că simt că nu merită lucrurile pe care le oferă altora.

Pe de altă parte, cei care își cunosc, își acceptă și își exploatează cu bucurie și înțelepciune calitățile și abilitățile văd sacrificiul ca pe un act de iubire reală, de bunăvoință, din care toate părțile implicate au ceva de câștigat. Înțeleg că, în viață, totul are un cost și sunt gata să-l plătească pe cel în urma căruia se dezvoltă personal. Sacrifică timp, bani, resurse interioare, se pun în slujba celorlalți cu încrederea că asta îi ajută să evolueze.

Uneori, nu e vorba doar de faptul că oamenii vor să fie fericiți și nu sunt. Ei vor să fie fericiți, dar simt că nu merită să fie și proiectează în lumea exterioară toate acele aspecte interioare care-i blochează. Se simt vinovați, ca și cum ar fi o greșeală să se simtă fericiți, să aibă succes, să aibă bani mulți când alții nu au (mai) deloc.

Dr. Jon Kabat-Zinn: „De obicei, oamenii nici măcar nu sunt conștienți de permanentul monolog interior negativ. În bună măsură, această situație are la origine experiențele copilăriei. O mamă este supărată și îi reproșează copilului: „ești rău”, când, de fapt, vrea să spună: „nu-mi place ce faci acum”. Mesajul „sunt rău” rămâne adânc întipărit în mintea copilului și după ce a crescut și a uitat de cauze.”

Astfel, se formează adulți care nu simt că ar avea cine știe ce valoare. Pentru că acelui copil i s-a atacat identitatea personală, nu acțiunea nepotrivită, nu faptele neplăcute. Și învață în acest fel ca, într-o dispută, ca adult, să atace persoana din fața sa și nu comportamentul acesteia: „ești prost, ești slab, nu ești în stare de nimic”.

Când ai sentimente, emoții negative față de tine însuți, față de alții sau față de o situație specială, e important să le recunoști ca și GÂNDURI, nu ca Adevăruri absolute, pe care nici măcar nu te gândești să le pui la îndoială. Când recunoști că ele sunt doar niște gânduri ale tale, niște percepții personale, le lași să treacă, le vezi ca pe niște nori pe cer și știi foarte bine că norii nu se opresc niciodată; vin și pleacă, fără intervenția ta. Astfel, capeți un echilibru interior mult mai mare și scapi de problemele respectului de sine scăzut, pentru că, exersând asta în fiecare zi, descoperi ceva înainte incredibil: că poți avea control asupra ta și asupra comportamentului tău, în timp ce toată lumea vrea, fără succes, să controleze pe toată lumea.

Din păcate, sistemul cam ultimelor două sute de ani îți cere un lucru trist: să nu știi cu adevărat cine ești și să nu știi care îți sunt valorile. Spun două secole pentru că Alexis de Toqueville remarca acest aspect al societății în 1830. Omul a fost sociolog pe vremea când încă nici nu era definită sociologia.

Vestea bună este că ai liber arbitru și ai capacitatea conștientă de a schimba ceea ce crezi, ceea ce faci și observi că nu dă rezultate, ceea ce te blochează, în general. Decizi să schimbi și începi să o faci, nu aștepți să se facă sau să facă altcineva pentru tine, fie el un președinte, un prim ministru, un șef, un membru al familiei, un prieten… Faci tu, indiferent de reacția celorlalți. Faci tu pentru tine și vei observa că abia atunci viața ta va începe să arate diferit și mai bine.

Narcisiștii sunt și ei tot niște oameni cu o încredere în sine foarte scăzută și atunci caută să pară pentru ceilalți tot ce nu reușesc să fie. Exagerează cu expunerea, caută să-și impună imaginea cu orice preț. Dar în interior, îi doare continuu ceva și simt că lumea nu-i apreciază niciodată suficient.

Prof. Daniel Brown (Psihologie, Harvard): „Le este foarte dificil să fie conștienți de ei înșiși și de ceilalți în același timp. De exemplu, clienții narcisiști vin la psihoterapie atât de plini de sine, încât nici nu sunt conștienți de prezența terapeutului. Umplu încăperea, iar terapeutul nu se va simți prezent pentru client. Alteori, apare cazul invers: clientul este atât de copleșit de prezența terapeutului, îl idealizează sau îl crede atât de puternic, încât simțul sinelui este inexistent în prezența acestuia. Oamenii cu astfel de tulburări narcisistice extreme nu pot decât să alterneze între a exista numai ei, și nimeni altcineva,sau numai altcineva, și ei deloc.”

Dacă vrei mai multe detalii, mai multe explicații, concluzii, sugestii venite din partea unor experți – medici, psihologi, neurologi, profesori, oameni spirituali, citește „Emoții vindecătoare – Dialoguri cu Dalai Lama despre rațiune, emoții, sănătate”, cartea lui Daniel Goleman, cel care a scris și „Inteligența emoțională”. Recomand sincer această carte.