Arrival. Un film din viitor. Dintr-un viitor


Filme despre Tine

18-01-2017
Like 442

Nu vreau să supăr pe nimeni, dar, cu Arrival, cred că regizorul canadian Denis Villeneuve a făcut un film pentru maxim 15% din populația planetei. L-a făcut prea devreme. Nu pentru că e un film prea inteligent; ci pentru că e prea înțelept.

Villeneuve m-a cucerit definitiv cu Incendies, în 2010. Excelent film! Excelent! Au mai urmat niște ecranizări cel puțin interesante: Prisoners, Enemy, Sicario...

Scenariul lui Arrival e scris după povestea „Story of Your Life”, a lui Ted Chiang. Cu două nominalizări la Golden Globes 2017: pentru Amy Adams – cea mai bună actriță într-o dramă - și pentru muzica originală a lui Johann Johannsson.

12 obiecte imense, în formă de scoică, întunecate la culoare, se opresc deasupra Pământului în 12 locuri diferite pe planetă. Locuri alese, aparent, fără nicio noimă. Nimeni, pe nicăieri, nu reușește să-i înțeleagă pe „vizitatori”. Ne-am obișnuit cu filmele în care extratereștrii sunt niște monștri ce vor să ne facă praf sau cu tot felul de teorii ale conspirației care spun că extratereștrii sunt deja în noi, printre noi și amenință specia umană.

În Arrival, dr. Louise Banks, lingvist de elită, este recrutată pentru a interpreta exprimarea „străinilor”. Pentru a crea o cale de comunicare, un vocabular. Care-s cele mai presante întrebări care ne-ar sta pe limbă? "Cine sunteți?", „Ce vreți?” și „De unde veniți?” Da, doar că nu știm o iotă din exprimarea lor, iar ei nu ne înțeleg deloc pe noi. Nu au un limbaj tipic uman: vorbirea bazată pe sunete și nici pe gesturi inteligibile. Pentru că, pur și simplu, nu arată deloc ca noi.

Colonelul: Louise, astăzi trebuie să facem progrese. Ai lista de cuvinte pe care vrei să-i înveți? Dă-mi s-o văd.

Louise: Uite-o.

Colonelul: ...O să-i înveți... numele tău și-al lui Ian? Asta e ce vrei să știe ei?

Louise: Da, ca să le putem învăța și noi numele, dacă au nume, și o să introducem pronumele mai târziu.

Colonelul: Dar astea sunt toate niște cuvinte de școală. „Mâncat, plimbat...” Ajută-mă să înțeleg.

Louise: Bine. (scrie pe o tablă:) „Care e scopul vostru pe Pământ?” / „What is your purpose on Earth?” Aici vrei să ajungi, nu-i așa?

Colonelul: Asta e întrebarea, da.

Louise: Ok. Așadar, trebuie să ne asigurăm mai întâi că ei înțeleg ce este o întrebare. Natura cererii noastre de informații împreună cu răspunsul. Semnul întrebării + CE. Apoi, trebuie să clarificăm diferența dintre „tu” specific și „voi” colectiv. Pentru că nu vrem să știm de ce un anume extraterestru e aici, ci vrem să știm de ce au aterizat cu toții. Un scop necesită înțelegerea intenției. Trebuie să aflăm dacă ei fac alegeri conștiente sau motivația este atât de instinctivă încât nu înțeleg deloc întrebarea „De ce?”. Și, cel mai important lucru, trebuie să avem un vocabular suficient cu ei, ca să le putem înțelege și noi răspunsul.

Foarte rar am văzut într-un film concentrare pe acest aspect. Nu mulți se întreabă: „dacă astăzi, acum, m-aș afla brusc față-n față cu o ființă care nu-mi seamănă deloc, care habar n-are de civilizația mea și de civilizația căreia n-am habar, cum anume m-aș înțelege cu ea, în condițiile în care poate ne temem unul de altul și chiar e nevoie să ne înțelegem?”

Omul pune repede mâna pe armă și zice: „trebuie să ucid monstrul!” Care monstru? Creatura asta care arată atât de diferit, atât de mare, dar care nu se manifestă deloc ostil față de mine, ci fix la fel de precaut precum mă arăt și eu față de el?

Filmul lui Villeneuve tratează foarte isteț problema comunicării în general. Comunicarea interumană și, mai ales, lipsa ei.

Louise: Limba este fundamentul unei civilizații, este liantul care ține oamenii la un loc, este prima armă folosită într-un conflict.

„Străinii” din film sunt niște heptapode (ființă cu șapte membre, picioare, degete) care, în două secunde, „spun” tot ce au de spus, indiferent cât de complex este textul sau cât de scurt.

Ian: Spre deosebire de vorbire, o hologramă nu este limitată de timp. La fel ca navele și ca trupurile lor, limbajul pe care-l folosesc în scris nu are formă și nici direcție. Lingviștii numesc asta „ortografie nonliniară”. Ceea ce ridică întrebarea: ăsta e felul în care gândesc ei? Imaginează-ți că vrei să scrii o propoziție folosind simultan ambele mâini, începând din fiecare parte în același timp. Pentru asta, e nevoie să cunoști din start fiecare cuvânt pe care vrei să-l folosești, precum și cât de mult spațiu va ocupa el. Un heptapod poate scrie o propoziție complexă în două secunde fără niciun efort. Nouă, la nivelul la care ne aflăm, ne ia o lună ca să alcătuim cel mai simplu vocabular.

Se face inclusiv trimitere la ipoteza Sapir-Worf: Când te scufunzi într-o limbă străină, îți modifici creierul. Limba pe care o vorbești determină modul în care gândești. Îți afectează modul în care vezi totul.

Louise pune cuiva o întrebare la un moment dat. O întrebare simplă, pe care cred că am auzit-o cu toții de multe ori. Dar la care rareori ne-am răspuns cu adevărat:

Louise: Dacă ar fi să-ți poți vedea întreaga viață, de la început până la final, ai schimba ceva?

Ian: Poate... poate aș spune mai des ceea ce simt.

Arrival e un film de văzut. Nu e plin de efecte speciale. E plin de gânduri, de întrebări, de presupoziții, de acel „cum ar fi dacă?” Răspunsurile sunt la fiecare dintre noi. Sunt, poate, diferite. Important este să fie dedicate vieții.



Taguri:
[recenzie arrival primul contact]   [primul contact film bun]   [poster trailer arrival 2016]   [extraterestri]   [comunicare]