Cele 17 dosare ale prosperitatii financiare


Dezvoltare Personala, Carti Recomandate

19-04-2017
Like 515

Când ne plângem încontinuu de câte ceva, nu înseamnă că problemele se evaporă, că scăpăm de lipsuri, de neîmplinire. Înseamnă doar că ne blocăm în probleme, în situația neplăcută. Ne întărim involuntar starea de neîmplinire. Și a avea dreptate devine mult mai important decât  a găsi o soluție. Mintea nu poate săpa după două lucruri în același timp: ori își consumă energia pentru a găsi acele argumente de necombătut în sprijinul neputințelor și împotriva vinovaților, ori se concentrează pe găsirea cât mai multor soluții, mai variate, mai noi, mai creative, chiar dacă ele pot părea uneori absurde sau prea abstracte.

Mintea învingătorului caută riscul și acceptă schimbarea.

Mintea pierzătorului se agață de siguranța călduță, familiară a situației care nu duce nicăieri sau la nimic bun.

Tu îți creezi bunăstarea, dar tot tu îți creezi și lipsurile ori starea de neîmplinire. Și succesul, și insuccesul. Pentru că totul apare întâi în mintea ta, după care vei acționa conform cu ceea ce gândești: „e greu, dar hai să vedem, nu mă las”, „e imposibil, mi-au zis și alții asta”, „am încercat de două ori, n-are cum”, „numai șmecherii reușesc”, „dacă încerc ceva diferit, poate iese”, „dacă sunt atent la cei care au reușit deja, poate înțeleg cum aș putea-o face și eu”...

 

În viață, obții numai ceea ce-ți pui în gând.

 

Dacă în gândul tău e ceva de genul: „Vreau să am un milion de euro”, dar, imediat, gândul ăsta te sperie ori te face să râzi ironic ori îți umple mintea cu toate motivele „realiste” pentru care NU o să poți face niciodată atâția bani, exact asta se va împlini: „niciodată un milion de euro!”

T. Harv Eker a așternut pe hârtie 17 „dosare ale prosperității”. Acele principii bine probate, dureros de adevărate, care ne pun pe drumul abundenței, pe drumul banilor mulți și sănătoși, sau care, dimpotrivă, ne țin în zona supraviețuirii de pe o zi pe alta. El a identificat trei categorii de oameni: cei săraci, cei din clasa de mijloc și cei bogați. Destui ani din viață, Eker a făcut parte din prima categorie. Lefter. A trecut prin a doua, iar acum este un multimilionar în dolari, un tip foarte spiritual, care-i învață pe cât mai mulți cum să iasă din zona lor de confort pentru a-și trăi viața aceea frumoasă, prosperă la care visează. Banii sunt o valoare ca oricare alta. Ei nu sunt nici buni, nici răi. Ceea ce facem noi cu banii e bun sau rău. Așa că de ce să nu-i atragem în mod pozitiv și constructiv în viețile noastre?

 

Soluția ține în primul rând de MENTALITATE,

 

nu de informațiile din cursuri sau manuale. Cei care s-au îmbogățit în mod curat știu asta cel mai bine. Celorlalți nici nu le vine să creadă. Cine a decis că vrea ceva mai bun de la viață a început să se reeduce din punct de vedere al convingerilor despre bani.

T. Harv Eker descrie pe larg fiecare „dosar” (principiu) în cartea sa „Secretele minții de milionar”. Excelentă carte! Cu cel mai mare impact asupra mea dintre toate cărțile de educației financiară pe care eu am apucat să le citesc până acum.

Atenție! Sunt adevăruri dure! Deranjante pentru cei care nu au niciun chef să schimbe ceva esențial în felul în care gândesc și în ceea ce fac pentru a trăi o viață prosperă, pentru a câștiga mai mulți bani. Dar sunt adevăruri extrem de utile dacă vrem ALTCEVA, dacă vrem prosperitate cu integritate.

 

Iată cele 17 dosare ale prosperitătii :

 

1.Oamenii bogați sunt de părere că ei își creează viața. Cei săraci cred că viața li se întâmplă, că ei nu au nicio putere.

2.În jocul banilor, oamenii bogați acționează pentru a câștiga. În jocul banilor, oamenii săraci acționează pentru a nu pierde.

3.Oamenii bogați sunt hotărâți să fie bogați. Oamenii săraci ar vrea să fie bogați; nu își iau angajamente și nu riscă.

4.Oamenii bogați gândesc la scară mare. Oamenii săraci gândesc la scară redusă, se tem să gândească la scară mare, se tem de responsabilități care i-ar putea depăși.

5.Oamenii bogați se concentrează asupra oportunităților. Oamenii săraci se concentrează asupra obstacolelor, asupra greutăților și a vinovaților.

6.Bogații admiră alți oameni bogați, plini de succes. Săracilor nu le plac bogații și cu succes.

7.Bogații se asociază cu oameni pozitivi, plini de succes. Săracii se asociază cu oameni fără succes sau cu o atitudine negativă, care știu ei sigur că „n-ai cum să faci mulți bani în mod cinstit”.

8.Oamenii bogați își promovează munca și propria persoană. Oamenii săraci au o gândire negativă despre autopromovare și vânzare.

9.Oamenii bogați își depășesc problemele. Cei săraci evită problemele.

10.Bogații primesc cu ușurință, au deprins arta de a primi, la fel de importantă ca arta de a dărui. Săracii primesc cu dificultate, nu știu cum să o facă pentru a atrage și mai mult în viețile lor.

11.Oamenii bogați aleg să fie plătiți în funcție de rezultate. Cei săraci preferă să fie plătiți în funcție de timpul lucrat.

12.Oamenii bogați gândesc: „și una, și cealaltă; toate sunt posibile”. Cei săraci gândesc: „ori una, ori alta; în viață, nu le poți avea pe toate”.

13.Bogații se concentrează asupra valorii nete pe care simt și știu că o pot primi din cât mai multe direcții. Cei săraci se concentrează asupra venitului salarial.

14.Oamenii bogați își gestionează bine banii; mai degrabă investesc decât să cheltuie. Cei săraci mai mult cheltuie decât investesc.

15.Oamenii bogați își pun banii să muncească din greu pentru ei. Oamenii săraci muncesc toată viața din greu pentru banii lor.

16.Bogații trec la acțiune chiar dacă le este frică. Cei săraci lasă frica să-i oprească.

17.Oamenii bogați învață și se dezvoltă permanent. Oamenii săraci cred că știu deja totul și „nu au timp” niciodată pentru a învăța lucruri noi de la cei care le fac deja cu succes.

Nu-ți spune: „prostii!” Mai degrabă, întreabă-te simplu:

*Și dacă aceste principii ar fi valide și constructive?

*Și dacă mă apuc să învăț de la cine a reușit, apoi să aplic, la rândul meu, pas cu pas, fiindcă nu mă costă mare lucru?

*Și dacă mă trezesc că funcționează și ies din capcana gândirii nesănătoase a omului lipsit de succes?

Învingătorii își pun întrebări care i-ar putea scoate din amorțeală și i-ar pune la treabă. Pierzătorii știu deja că nimic nu se poate schimba în viața asta grea.

Te îndemn, te încurajez să nu crezi nimic din ce scrie aici și să testezi, să exersezi, să pui în aplicare cu seriozitate ca să te convingi de rezultate. Fii un om de succes întâi în mintea ta dacă vrei să ai apoi succes și în lumea exterioară! Hai Sus! Academia de Bine te susține!

Sunt Cătălin Stoica, trainer, coach, speaker și antreprenor. Te invit să creștem împreună și să ne bucurăm împreună! Intră în programele de Mastermind pe care le ofer pentru a-ți îmbunătăți viața în mod concret și peste așteptări: comunicare, relații, emoții, timp, finanțe. Abonează-te la Newsletter pentru a fi la curent cu toate materialele, inclusiv gratuite, pe care le ofer! Ai să te bucuri când vei vedea ce valoare primești.



Taguri:
[bani]   [academia de bine]   [hai sus]   [principii]   [dosare]   [prosperitate]   [succes]   [milionar]   [t harv eker]   [mentalitate]   [educatie financiara]