Directiile mintii

05-03-2017

Bine ai venit! Mă bucur să ne întâlnim sau reîntâlnim, plini de energia unor oameni care trăiesc cu sens, care trăiesc și se dezvoltă intenționat.

Mă voi strădui ca, atunci când vei fi terminat de citit, să îți poți spune: a meritat, am aflat ceva interesant și foarte util, vreau să fiu atent/ă la cum se aplică lucrurile astea în viața mea de zi cu zi.

Când facem niște afirmații care ni se par importante, care ne dau valoare prin însăși exprimarea lor, iar cineva ne contrazice, ne combate, mintea tinde să se orienteze, cu precădere, într-una din două direcții:

*caută să revadă sursa informatiilor oferite, încearcă să descopere unde anume s-ar fi putut înșela, de ce oare informatiile au fost contrazise, cum poate reformula totul pentru mai bune rezultate...

*caută orice sursă, orice dovadă, orice persoană în jur care să îi confirme afirmatia initială. Va omite detalii, va distorsiona unele lucruri, va aprecia vocal omul care-l va susține fie și numai parțial, agățându-se cu încăpățânare de informația oferită la început. Va uita sau chiar nici el nu va înțelege de ce e atât de important să i se spună: „da, ai dreptate”.

Orgoliu? Control? Rușine? Care ar putea fi motivele? Toate cele enumerate au în spatele lor una și aceeași emoție primară: frica. Frica de a nu fi apreciat, frica de a părea slab, frica de a se face de râs, frica de a greși. Frica este emoția umană cu cele mai multe variante. Foarte multe. Ea caută să protejeze omul, să-l impună drept puternic și inteligent în ochii celorlalți. Din întâmplare, se întâmplă exact invers. Un om stăpânit și comandat de frică în tot ceea ce face este ori inactiv, ori furios, ori anxios. Pentru că, la nivel cerebral, se înlesnește tot timpul secreția unor hormoni numiți ai stresului, care pun mintea și organismul pe poziția „luptă sau fugi”. Iar cei din jur, după ce devin empatici, încep să îl evite pe omul stăpânit de fricile sale, încep să-și caute alți prieteni ori colaboratori.

Întorcându-ne la prima directie în care ne putem orienta gândirea în mod conștient, e bine de știut că ea va exprima: vulnerabilitate, flexibilitate, putere interioară, capacitatea de a învăța, de a negocia, de a o lua de la capăt atunci când drumul se înfundă. Mai presus de toate, ceea ce se transmite este încrederea în sine. Culmea, nu? Putere și încredere în sine dacă accepti că ai dat o informație greșită sau că ai mizat pe ceva nepotrivit? Exact. Ia gândește-te, adu-ți aminte o întâmplare concretă de viață: îți trebuie multă putere ca să recunoști când greșești, este? Preferăm, mai degrabă, să ne contrazicem uneori chiar și atunci când știm în mod conștient că nu avem dreptate.

Încrederea în sine spune: „nu-i nimic, mai cercetează o dată, pentru că oricine se poate înșela, suntem oameni, nu roboți; pentru că poți, îți vei zice în continuare, și pentru că, data viitoare, rezultatele tale vor fi mai bune”. Ceea ce de altfel se și întâmplă.

Extrapolând puțin, evităm deseori să punem întrebări tot din aceeași cauză: să nu cumva să părem fraieri, slabi, nepregătiți. Sunt oameni care preferă SĂ RĂMÂNĂ neinformați decât SĂ PARĂ neinformați. Înțelegi ce vreau să zic? Ți se mai întâmplă și ție din când în când? Da, și mie.

Chiar dacă, pe moment, se poate întâmpla să pierzi ceva, puțin, recunoscând că ai greșit, pe termen lung vei fi acel om în care ceilalți vor avea încredere că nu-i va duce până la capăt pe un drum greșit doar pentru că nu știe să-și asume greșeala din timp.

Știi cum îmi place mie să-i salut pe oameni, da? Cu „Hai Sus!”. Pentru că sus nu are limite și oricare dintre noi, oricât de sus ar fi ajuns deja, încă mai poate urca! Așadar, te salut cu drag: Hai Sus! Academia de Bine te susține!