Puiul de gaina care trece strada


Dezvoltare Personala

23-07-2017
Like 356

Astăzi, vreau să-ți povestesc o întâmplare personală. O situație de genul ălora în care nu crezi, de care nu vrei să auzi, știi tu ce știi de la alții sau de foarte mult timp și te încăpățânezi să nu experimentezi ca să vezi cum stau lucrurile Acum, ca să vezi ce s-a schimbat dacă s-a schimbat. Pentru că viața e doar o percepție, iar percepțiile se schimbă. Schimbarea nu e doar posibilă, ci este inevitabilă!

Școala/societatea ne învață, în general, un singur lucru: că puiul de găină vrea să treacă strada, nimic mai mult. De fapt, că trebuie să treacă strada! E ceva imperativ, obligatoriu, fie că-i place, fie că nu. Ăsta e obiectivul lui. Și că puiul de găină trece strada special doar pentru a ajunge pe partea cealaltă. Atât. Ești fericit numai atunci când ți-ai atins obiectivul, când ai ajuns pe partea cealaltă.

Iar când apare o problemă nouă,

Oamenii reacționează, în loc să acționeze.

 

Etichetează problema nouă, propunând numai soluții din memorie, potrivite unor probleme anterioare, rezolvări bazate pe date, pe cifre, pe dovezi, dar care în cazurile prezente nu mai funcționează deloc sau, cel puțin, nu întocmai. Pentru că problema e nouă. Iar acest lucru încalcă toate regulile gândirii creative. Între puiul de găină și scopul său se află un drum care presupune atâtea și atâtea riscuri, momente interesante, aspecte noi, nemaiîntâlnite, oportunități de care trebuie să te bucuri, schimbări de toate felurile. Oportunități de care nu ai motive să te temi; nu te mai gândi doar la absurda ierarhie a succesului, la diploma care va rămâne toată viața o hârtie dacă tu însuți nu ai grijă să-i dai valoare prin ceea ce faci, prin comportament și prin acțiunile tale constructive. De la naștere și până în ultima clipă a vieții, omul este învățat că nu trebuie decât să ajungă pe partea cealaltă; restul vine de la sine. Fals!… Ce se pierde astfel este viața însăși. În cel mai bun caz, omul ăla va fi un pui foarte stresat.

A reacționa înseamnă a răspunde similar comportamentului care nu-ți place, înseamnă a răspunde exact așa cum celălalt se așteaptă ca tu să răspunzi. Înseamnă să transformi convingerile lui în convingerile tale, fără ca măcar să conștientizezi asta. Și să-i confirmi aceste convingeri. "Eram sigur că te vei supăra!" zice el, nu?

A acționa înseamnă să-ți gândești răspunsul în funcție de nevoile și de valorile tale reale, să stai puțin de vorbă cu tine pentru a deveni stăpânul emoțiilor proprii, nu să le lași pe ele să te conducă în baza pilotului automat.

 

Și acum, povestioara de care ziceam.

 

Într-o altă vară, cu ceva vreme în urmă, am participat la un retreat de tip coaching în Italia. Timp de o săptămână. Am descoperit online evenimentul (dar nimic nu e întâmplător pe lumea asta), m-am interesat și m-am înscris intuitiv. Nu cunoșteam pe nimeni înainte de a ajunge acolo. Nici măcar trainerii. Cu unul singur mai vorbisem la telefon, atât. Mi-am întrebat intuiția ce crede și ea a zis: du-te! Din programul de coaching, iarăși n-aveam habar de nimic. Fuseserăm întrebați pe mail doar dacă ne încântă piscina și călăria. În rest, secret. Când am ajuns acolo și după ce ne-am făcut puțin cunoscuți unii altora, câțiva dintre participanți m-au privit lung și ușor admirativ: „Ce curaj ai avut să vii aici fără să cunoști pe nimeni!”. CURAJ?? Pentru?? Am venit în Italia, nu în Somalia, nu la granița dintre Ucraina și Rusia. Am venit într-o tabără de coaching, nu pe front. M-am hotărât doar văzând în poze ce loc minunat poate fi ăla lângă Firenze; nu mergeam în jungla braziliană, într-un program pentru supraviețuire. În cazurile enunțate, da, cred că trebuia să am puțin curaj ca să mă încumet. Dar așa?!

 

Fuga

 

În prima zi, după ce ne-am cunoscut, am mai aflat un singur lucru din programul săptămânii ce urma: că miercuri era zi de coaching prin pictură/desen. Împreună cu un alt participant (proprietarul unei case de avocatură din București), am întrebat zâmbind: „Noi, miercuri, am putea să ne luăm zi liberă și să plecăm prin Firenze?”. Desenul ne speria. De ce? Pentru că știam sigur, fiecare pentru el, cât de slabi suntem la așa ceva, cât de urât desenăm. Și? Și nu voiam să ne facem de râs. Iată! Frica de a te face de râs. Educată, bine implementată încă din copilărie. De părinți, de școală… „Tu nu vezi că nu știi să desenezi? Ce e asta?!? Nu te uiți și tu cum desenez eu sau cum desenează alți copii? Nu vei fi niciodată bun la desen și lumea va râde de tine.” Iar o astfel de exprimare, repetitivă, devine un program în baza căruia acționezi toată viața ta dacă nu alegi să conștientizezi la un moment dat ce înseamnă acest program.

„Ok, n-am habar de desen. Și care ar fi cel mai rău lucru care mi s-ar putea întâmpla? Să râdâ ceilalți de mine. Bun; și dacă râd ceilalți de mine, care ar fi cel mai rău lucru care mi s-ar putea întâmpla? Păi… nu prea e niciunul în mod real.” Și ceilalți au venit aici tot pentru coaching, tot pentru a învăța, a experimenta lucruri, a comunica, a interacționa altfel cu oamenii. Deci, ce interes ar avea ei să râdă de mine? Niciunul. Doar în mintea mea era acea temere distructivă, care mă bloca, mă determina să întreb: „Miercuri pot să plec prin Firenze?”. Și unul din traineri (o ea) a zis: „Da, bineînțeles. Dar mai vorbim miercuri dimineața, să-mi spuneți atunci, voi doi, dacă mai vreți să plecați.”

Până miercuri, mai erau 3 zile. 3 zile în care mințile noastre, programele interioare deja se restartau în mod complex. Și niciunul n-a mai vrut să plece în oraș, ca să piardă ziua de coaching dinamic, foarte activ. Iar în momentele când dai voie Potențialului tău subconștient să fie cel care se exprimă, oricum ar face-o, nimic nu mai e imposibil, nimic nu mai e rușinos, nimic nu te mai poate bloca. Dimpotrivă, există o susținere interioară care funcționează perfect pentru tine, oricine, orice-ar zice. Uimirea e cu atât mai mare, cu cât, la final, toată lumea primește câte un mesaj clar, incredibil, din desenul tău… toată lumea admiră sincer desenul tău… toată lumea intră în același tip de conexiune subconștientă cu toată lumea. Pentru că se anulează acel program pe care tu te obișnuiseși să-l respecți cu sfințenie: „Nu pot, nu știu să desenez, nu mă bag”. Nu-l mai respecți și, culmea, te apuci să desenezi frumos. Ceea ce se și întâmplă. Întâi doar crezi că poți. Ți-o repeți și încerci până deja stii că poți. Când ai terminat, îți spui „am făcut-o!”.

Ăsta cu desenul e doar un exercițiu. Ca el și de altă natură, sunt multe. Mult mai simple sau mai complexe.

 

În fiecare zi trăim în tabere de coaching,

de experimentare, de învățare, de conștientizare, un coaching reality show permanent. Acasă, la serviciu, la școală, oriunde! Nu trebuie decât să devii conștient de tine, de potențialul tău uriaș – NIMENI nu-ți poate spune ce poți și ce nu poți face! doar Tu descoperi singur asta. Devii conștient de resursele tale nelimitate – nici nu-ți vine să crezi câte poți face, deși ți se zisese, de-a lungul anilor, că tu nu. Dacă asculți în continuare doar de ceilalți, de răspunsurile și soluțiile lor, fără a le căuta, găsi, adapta, pune în practică pe ale tale, contând doar aplauzele celorlalți, nu și satisfacția ta interioară, n-ai să știi ce înseamnă fericirea. Renunță să mai aștepți de la alții pastila salvatoare! Pastila care-ți spune exact cum să faci bani, care îți dă, ea singură, tot ce îți lipsește, care ține lângă tine oamenii pe care ți-i dorești lângă tine, care schimbă societatea asta cu toate problemele ei înainte de a te schimba Tu pe Tine, ca să vezi că într-adevăr devii mai bun decât cei care nu-ți plac… Și, culmea, ce se întâmplă când tu devii mai bun decât cei care nu-ți plac?? Îi ierți, le treci greșeli cu vederea, în înțelegi pentru că și tu greșești, mergi mai departe pe drumul tău. E singurul drum care contează! Toate astea, pe-aici, rămân niște vorbe frumoase dacă tu nu le pui în practică, dacă nu le probezi în mod repetat utilitatea, dacă n-ai să te schimbi pentru a deveni Tu cel ideal. Fiindcă Tu cel ideal există deja undeva în tine, bine ascuns. O spunea Jung, o știe toată psihologia de azi, o știu fizioneurologia, biochimia, fizica cuantică. Iar „Tu cel ideal” îți spune tot ce vrei să știi dacă-l întrebi. Trebuie doar să-l întrebi cu mult răbdare și apoi, mai ales, să știi să-l asculți cu și mai multă! Pe el, nu pe alții.

Sunt Cătălin Stoica – trainer și coach din incredibila echipă a lui John Maxwell - și sunt aici pentru a te susține în dezvoltarea ta personală. Caută-mă cu încredere, căci cu mare încredere te voi susține! catalin@catalinstoica.org

Hai Sus! Academia de Bine te susține!



Taguri:
[academia de bine]   [hai sus]   [coaching catalin stoica]   [jmt bucuresti]   [frica]   [psiho desen]   [dezvoltare personala]   [emotii]   [potential subconstient]