Youth. Puterea de adaptare


Filme despre Tine

18-12-2016
Like 88

"Mai ții minte? Ne plăcea să ne imaginăm pe noi doi ca pe niște cântece simple."

Youth. La Giovinezza, din 2015. N-am mai văzut de mult un astfel de film. Cum adică „astfel”? Adică, altfel decât tot ce m-am obișnuit să văd. O dramă plină de umor curat, elegant, poți să crezi? O poveste foarte așezată. Aparent. Ca o piesă de teatru, doar că au jucat-o în decor real: în Alpii elvețieni.

Fred Ballinger, un (fost) mare compozitor și dirijor ieșit la pensie, ajuns acum, la 80 de ani, turist de meserie și declarat medical apatic.

Maseuza: Vă voi face astăzi un alt tip de masaj, domnule Ballinger, fiindcă sunteți stresat. Sau, ca să fiu mai exactă, nu sunteți stresat. Sunteți neliniștit.

Fred: Înțelegeți totul cu mâinile, nu-i așa?...

Maseuza: Multe lucruri poate transmite o atingere. Cine știe de ce oamenii sunt atât de speriați de atingere?

Fred: Poate pentru că își imaginează că e ceva prea legat de plăcere.

Maseuza: Un motiv în plus pentru atingeri, în loc de vorbe.

Și prietenul foarte bun al lui Fred - Mick Boyle, un scenarist și regizor care nu vrea decât să-și trăiască pasiunea până la capăt, să-și termine testamentul artistic - „Ultima zi de viață”, un film căruia nu-i poate scrie finalul.

Mick: Uită-te prin telescopul ăsta. Vezi muntele?

Fata: Da, pare foarte aproape.

Mick: Exact. Așa vezi când ești tânăr. Totul pare foarte aproape. E viitorul. Și acum... uită-te pe cealaltă parte. E, așa vezi când îmbătrânești, totul pare foarte departe. E trecutul.

Și Lena, fiica și asistenta lui Fred, pe care soțul o părăsește pentru că... are o explicație frivolă, cu greutate și mincinoasă. Și Jimmy Tree, un actor deprimat, care se pregătește să-l joace pe Hitler, dar care nu mai simte că-l poate juca pe Hitler.

Jimmy Tree: Studiezi undeva actoria sau te uiți doar la televizor ca să înveți?

Miss Univers: Apreciez ironia... dar când ea e plină de venin, își pierde forța, să știți. Și reflectă altceva.

Jimmy Tree: Ce anume?

Miss Univers: Frustrare.

Percepții, prejudecăți, realități, adevăruri... Dar când știi, în viață, care-i una și care-i alta? Pe ce te bazezi în afară de propriile tale convingeri care-ți spun că ai dreptate?

Multe perspective, multe alegeri, multe decizii. Nu trebuie să fii de acord cu ele, chiar nu trebuie. Însă meditează puțin la tot ce ți se arată pentru cele mai potrivite răspunsuri pe care ți le cere ție viața. E important să te poți adapta. Să te adaptezi la varietatea de bune și rele nu pentru a te resemna cu cele rele, ci pentru a le înțelege suficient de bine cât să treci mai ușor și mai repede peste ele. Să le transformi; dacă nu în bune, măcar în lecții utile.

O poveste cu... aspecte obișnuite ieșite din comun. N-are cum? E paradoxal? Ba da, uită-te la filmul ăsta, să vezi că se poate. Ai impresia că sunt tot felul de scene pe care le-ai mai văzut, trăiești cu impresia că e previzibil și... bum! te lovește ceva „anormal” în miezul banalității, lovitură după lovitură, așa cum doar Paolo Sorrentino o poate face. Îl știi pe Sorrentino, da? „La grande bellezza” și, mai nou, serialul HBO : „The Young Pope”.

Michael Caine e absolut în rolul lui Fred. Harvey Keitel nu are cum să fie altfel. Au secvențe în care doar respirația, doar o tresărire  în colțul gurii, doar o privirea seacă spun o poveste completă. Parcă și adierile de vânt țin cu ei în filmul ăsta.

Lena: Tata nu ți-a zis nimic de invitația Reginei?

Mick: Nu, nu mi-a zis.

Lena: Hmmm... Aveți o relație de prietenie tare ciudată!

Mick: Ciudată? Nu cred. E o prietenie bună. Și în prieteniile bune, oamenii își împărtășesc doar lucrurile bune.

Cu Rachel Weisz și Jane Fonda, amândouă câștigătoare de Oscar.

Mădălina Ghenea își face și ea foarte bine, timp de câteva minute, rolul de Miss Univers. Mai ales în secvența în care intră goală în piscină, efectiv ți se taie respirația! Și e de bine, să știi, chiar dacă nu pare prea sănătos să ți se taie respirația. Smile

A, și mai apare un personaj despre care ni se sugerează, doar ni se sugerează că ar fi Diego Maradona, ex-fotbalistul. Interesantă introducerea lui în poveste.

Iar aria muzicală despre care se vorbește tot filmul și pe care nici măcar nu te mai aștepți s-o și auzi cumva – „Cântece simple”... aria aceea e superbă! Atâta măiestrie pusă în compoziție și interpretare, încât îți dau lacrimile. Pentru că, uneori, te copleșește atâta frumusețe... Cu Sumi Jo și Viktoria Mullova, chiar ele, acolo, în povestea filmului.

Copila: În momentul acela am înțeles un lucru: că nimeni pe lumea asta nu e pregătit pentru ceva înainte de a face cu adevărat acel ceva. Așa că nu trebuie să-ți mai faci griji.

O poveste spusă cu mult umor, dincolo de toate nedoritele întâmplări care marchează o viață. Pentru că ce-ar fi viața fără haz de necaz. Ce s-ar alege din evoluția individului dacă așteaptă răspunsuri și rezolvări mereu încruntat?

Mick: Ai făcut pipi azi?

Fred: De două ori. 4 picături, mai mult sau mai puțin.

Mick: Mai mult sau mai puțin?

Fred: Mai puțin.

Smile

Un film bun. Mi-ar plăcea să-l revăd. Pentru că o voi face cu alți ochi.

 



Taguri:
[maseuza]   [poveste]   [film bun]   [paolo sorrentino]   [harvey keitel]   [poster youth 2015]   [michael caine]   [recenzie youth la giovinezza]