Stabileste obiective si actioneaza, nu te mai scuza


Dezvoltare Personala

19-04-2016
Like 414

Lucrând zi de zi cu mine însumi și cu oamenii la viețile noastre, am observat ceva care merită povestit oarecum pe scurt, poate îi mai ajută și pe alții.

În primul rând, oamenii au sau nu au obiective. Visează mult și definesc într-un fel cât mai detaliat ce vor de la viețile lor... sau așteaptă să se întâmple, să aibă noroc, să se aranjeze astrele, să apară momentul cel mai potrivit care nu apare niciodată. Câtă vreme visul rămâne doar în minte, el se numește dorință, iar gândurile haotice (pentru că așa sunt gândurile de felul lor) îl vor trece prin tot ce trebuie sau nu trebuie până când se materializează doar pe jumătate sau, și mai rău, până când acel vis se estompează, se pierde și creează regrete: „Dacă știam eu că... dacă făceam chestia aia atunci... dacă nu renunțam... dacă eram mai hotărât...”

Studiile psihologice confirmă faptul că regretele de a NU fi făcut ceva ce ți-ai dorit să faci sunt mai mari decât regretele de a fi făcut și de a fi eșuat.

Când propui cuiva o activitate, un proiect, o relație de colaborare, există, firesc, două categorii de răspunsuri: „da, mă interesează” și „nu, nu e pentru mine”. E dreptul oamenilor să aibă propriile drumuri și te ajută să fie onești, chiar dacă te refuză.

Cei care răspund afirmativ sunt și ei de două tipuri: aceia care spun imediat „DA” și cei care cer un timp de gândire.

Din start, îți răspunde „DA!!!” ori persoana care are deja o viziune clară a propriului său viitor, știe bine, bine ce vrea de la viață și observă că harta sa se suprapune excelent peste harta ta,... ori persoana care, dimpotrivă, nu are încă nicio viziune, nu-și face niciodată timp să-și proiecteze mental viitorul, să-și planifice clar ce are de făcut imediat, să-și noteze cu regularitate cum își poate adăuga valoare reală în fiecare zi, iar atunci când apari tu, un om care-i propune ceva foarte bine definit și măreț, el se simte, în sfârșit, băgat în seamă și se aruncă simplu cu capul înainte.

Cel din primul caz este fix persoana de care ai nevoie pentru a vă dezvolta împreună. Cel din a doua categorie te va părăsi nu după mult timp, căci, neștiind exact ce vrea, se va simți jignit, presat, tensionat atunci când ar trebui să-și activeze responsabilitatea. Numai că un om nu poate fi cu adevărat responsabil pentru ceva ce nu înțelege. El consideră că viziunea ta trebuie să-i ofere doar lapte și miere, fără acțiune, fără efort, fără sacrificii din partea sa. E treaba ta ce faci, dar el nu face, nu se regăsește în asta.

Abia când omul își creează propriul viitor, propriile obiective, propriul plan de acțiune, abia atunci va atrage în viața lui acele persoane cu care să se îndrepte către succes, indiferent dacă soarele încălzește, dacă soarele arde, dacă plouă sau e vreme de mers la pas.

În mod inevitabil, cei mai mulți sunt oamenii care știu foarte puțin ce vor și nici măcar nu-și dau seama cât de puțin știu. Dacă-i întrebi, ei îți vor spune că știu clar. Dacă le ceri detalii, ele nu există.

Asta nu înseamnă că trebuie să te zăvorăști într-un turn de fildeș ca să te protejezi, să te ferești de oamenii cu care nu rezolvi niciodată mai nimic. Deschide-te încă și mai mult, fiindcă doar așa îi vei cunoaște, îi vei întâlni pe cei potriviți, care, la rândul lor, vor realiza că tu ești persoana potrivită pentru povestea voastră comună de succes. Nu te feri cu orice preț de eșec, căci te ferești, fără să vrei, în aceeași măsură și de succes!

Construiește-ți visul! Ai grijă să fie un magnet atât de puternic, încât să nu-i poți rezista. Asta înseamnă motivație.

Apoi, trasează-ți responsabilitățile și asumă-ți-le în mod real! Ia în calcul că nu va fi ușor, dar va fi extraordinar de frumos și de benefic.

Planifică în detaliu, zi de zi!

Acționează în permanență, indiferent cât te pricepi și cât nu! Vei fi uimit cum vor apărea rezultatele, din ce în ce mai bune din toate punctele de vedere.

Nu vei ști niciodată dacă poți să faci înainte să faci! Fă-o și lasă scuzele! Hai Sus!



Taguri:
[hai sus]   [academia de bine]   [actiune]   [catalin stoica jmt bucuresti]   [coaching obiective]   [scuze]   [plan]   [studii]