Indignation. Despre controlul care doare

03-12-2016

America anilor 50, în timpul războiului din Coreea. Marcus Messner e un puști care termină liceul prin New Jersey și primește o bursă la Universitatea Winesburg din Ohio. Foștii săi colegi pleacă pe frontul asiatic.

Marcus, un evreu ateu, e primul din neamul său care se apucă de studii superioare. Tatăl, un măcelar cușer, l-a educat pe băiat să fie cuminte, ascultător, foarte studios și muncitor. De ceva vreme, pare să fi luat-o razna.

Ajuns în Ohio, Marcus rămâne concentrat pe scopul pentru care primise bursa. Dar apare o colegă, la cursul de Istorie. Olivia, foarte frumușică. Pe care o invită în oraș, la cină. Timid, total străin de cum se creează o relație de cuplu. Ea, detașată, amuzantă și... autoarea unui gest care dă tot filmul peste cap. Te va pune și pe tine pe gânduri...

Olivia: Adio, omule, frumos de vicios!

Apoi, povestea apucă în niște direcții la care nu te-ai aștepta.

Eu, unul, nu m-am așteptat la multe dintre momentele poveștii și mă bucur că m-a surprins astfel.

Prejudecăți, presupuneri, șantaj emoțional, valori superficiale și, poate mai presus de orice, dorința de a-i controla pe ceilalți, de a le dirija viețile, de a le spune noi ce să facă, iar ei să se execute, pentru că noi știm mai bine ce îi face pe ei fericiți. Iar aici apare frustrarea aceea imensă de a nu fi ascultați. Sau suntem ascultați și, fără să vrem, distrugem idei, visuri, vieți. Din iubire, așa ne spunem.

Decanul: Afișezi un apetit pentru exagerări dramatice. Iar asta nu te ajută. Mi se pare că imediat ce există o diferență de opinie, te ridici și pleci.

Marcus: E o problemă cu găsirea unei soluții în a pleca în liniște, domnule? Ceea ce mi-a fost dat mi s-a părut a fi intolerabil.

Decanul: Toleranța pare cumva a fi o mică problemă pentru tine?

Marcus: N-am auzit asta despre mine până acum, domnule.

Decanul: S-ar părea că-s destule lucruri pe care nu le-ai auzit până acum despre tine. Iar în viață, în afară de a-ți face treaba bine, sarcina ta este de a învăța cum să te înțelegi cu oamenii și să-ți extinzi toleranța către cei care nu sunt niște copii ale tale.

Ori alegem, în sfârșit, să învățăm din ce s-a întâmplat,

ne asumăm greșelile și mergem

mai departe cu alte visuri, cu altă atitudine.

Filmul ăsta mi-a mai pus o oglindă în față. Mi-a reamintit că iubesc pe cineva cu adevărat doar atunci când am puterea să întreb persoana: „Tu ce ți-ai dori de la viață? Tu încotro ai vrea să te îndrepți?” Și să-i dau libertatea de a nu fi de acord cu mine, vorba regretatului Ion Rațiu.

Când totul se năruie, pare că ăla e sfârșitul lumii. Dar nu e. Contează ce faci cu tot ce-ai învățat din sfârșitul lumii. Și o iei de la capăt. Poți?

Marcus: Este important să înțelegem despre moarte că, deși în general nu avem de ales în acest sens, ni se va întâmpla și nouă la un moment dat. Atunci când va fi să fie. Există motive pentru care să mori. Sau există cauze. Un lanț de evenimente legate cauzal, iar acele evenimente includ decizii ale altora pe care tu le-ai luat personal. Cum ai ajuns aici exact astăzi... exact în clipa asta... în această întâmplare pe care o trăiești tocmai tu?

Persoanele pe care le iubim cel mai mult ne pot controla cel mai ușor. În favoarea sau în defavoarea noastră. Doctorul Menis Yousry spunea: "Relațiile tale cu oamenii sunt relațiile tale cu părinții tăi." Sută la sută.

"Indignation" e din 2016, cu Sarah Gadon (din "A Dangerous Method", filmul despre Jung și Freud) și Logan Lerman (pe care s-ar putea să-l știi din "The Perks of Being a Wallflower", un film excelent). În regia unui debutant la 57 de ani: James Schamus.

Merită văzut; vei rămâne, după aceea, destul timp în minte cu niște întrebări altfel. Hai Sus!