Florence. Exercitiu de self-coaching


Filme despre Tine

10-02-2017
Like 72

Nu știam mai nimic despre acest film atunci când am hotărât să-l văd. Numele întreg: Florence Foster Jenkins. Din 2016. O tragi-comedie biografică pe care, îți spun de la-nceput, trebuie s-o vezi. Te va pune pe gânduri.

Cu Meryl Streep admirabilă și Hugh Grant de notă mare. Măcar pentru ei doi, că-s minunați, ca de fiecare dată! Dar și pentru poveste, despre care ți se spune din start că e una reală. Lucrurile din film chiar s-au întâmplat. Două nominalizări la Oscar 2017, dintre care una pentru Meryl Streep. Patru nominalizări la Golden Globes, dintre care una pentru Hugh Grant.

Și-am început să mă uit. Florence (Meryl Streep) e o bătrână de 76 de ani, din New York, cu mulți bani, mare amatoare de muzică bună. Cânta cândva la pian și o făcea onorabil, era apreciată pentru asta. Acum, se străduiește ca soprană amatoare. Și-așa începe chinul pentru mintea privitorului. Ziaristul Stephen Pile scria atunci, în 1944: "the world's worst opera singer?"

St.Clair Bayfield este, de vreo 35 de ani, soțul lui Florence. Iar Cosme McMoon devine tânărul pianist care o acompaniază peste tot. Visul ei este să cânte la Carnegie Hall, sala de evenimente memorabile, cu o capacitate de 3000 de locuri.

Te sperii când o auzi cântând pentru prima oară pe Florence. Te întrebi dacă nu cumva e o parodie. La un moment dat, am pus filmul pe pauză ca să mă gândesc liniștit: “Toată treaba asta chiar s-a întâmplat pe bune???” Și-am căutat de-am citit pe net tot ce-am găsit despre Florence Jenkins. Apoi, am revenit la film.

Prostie, ipocrizie, pact cu nonvaloarea, puterea banului, interese meschine, falsitate… Sunt etichete pe care te crezi total îndreptățit să le pui situației. Și poate că chiar ai dreptate. Dar... cum ar fi să devii pentru câteva minute apărătorul lui Florence? Un avocat foarte bine intenționat. Un om care caută să descopere cât mai multe părți bune la Florence, în această poveste. Cum ar fi să faci acest exercițiu ca și când ar depinde viața ta de felul pozitiv în care reușești să vezi, să simți latura frumoasă a lucrurilor?

Iubire neconditionată (greu de înteles?), puterea de a sustine pe cineva în a-și trăi fericirea personală cu toate riscurile sociale aferente, dorinta curată a omului de a face un lucru, de a-și urma pasiunea… Tu ai putea regăsi aceste valori în poveste, dincolo de aspectele hilare, ridicole, negative? Mărturisesc că eu încă mă întreb: “cum o fi fost posibil așa ceva?” Dar înțeleg perfect și partea cealaltă și mă bucur că mai există asemenea oameni.

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am exersat văzând filmul acesta e asertivitatea, capacitatea de a-ți susține propria opinie fără să-l rănești pe celălalt, fără să râzi de el, fără să cauți să-l supui cu orice preț, doar de dragul de a ți se da dreptate.

Florence: Adică... lumea a râs de mine în tot acest timp?

St.Clair: Eu n-am râs niciodată, iepuraș. Pentru mine, vocea ta e cea mai adevărată pe care am auzit-o vreodată.

Marele Enrico Caruso a privit-o pe Florence Foster cu afecțiune și respect, o spunea public.

Ce ieșire din tipare! Ce trecere peste ceea ce știm noi că ar trebui numit „de calitate”! Ce răsturnare a valorilor cunoscute! Și totuși, ce e altfel nu înseamnă că trebuie neapărat respins, blamat, călcat în picioare. Poate găsim acolo alte valori care compensează ce nu ne place nouă, nu?

Am omis să-ți dau prea multe detalii. E plăcut să le descoperi tu însuți, clipă de clipă. Căci te vei surprinde cu gura căscată în anumite momente. Și va fi tare interesant să te pui în niște papuci atât de străini.

La fel de bine ar putea să te și plictisească și să-ți spui: ce prostie!



Taguri:
[meryl streep oscar]   []   [hugh grant]   [oscar 2017]   [filme bune]   [florence foster jenkins]