Daca vrei mult, viseaza mult si actioneaza pe masura!


Inspiratie

17-08-2016
Like 79

Ne-am născut să evoluăm până în ultima secundă de viață. Să devenim mai mult, să facem mai mult, să avem mai mult. Dar NU în dauna altora, ci spre binele tuturor.

Un om care se visează în fiecare zi pictor e greu de crezut că va ajunge vreodată inginer mecanic sau invers.

Un om care-și spune tot timpul: "eu n-am nevoie de bani, nu mă interesează banii" e greu de crezut că va avea vreodată suficienți.

Un om care visează la puțin va avea puțin. Unul care visează mare, mare va avea.

A visa mare nu înseamnă lăcomie, nu înseamnă "să am eu, ce dacă ceilalți pierd?", nu înseamnă că luăm din ceea ce s-ar cuveni altora. Să ne reeducăm mințile subconștiente, să uităm de principiul resurselor limitate, căci ele pot apărea de niciunde, fără să fie cineva păgubit. Dar se întâmplă astfel numai atunci când reușim să gândim și să simțim că se poate întâmpla astfel.

Schimbarea convingerilor se face prin exerciții mici, zilnice, disciplinate, cu o carte, cu un eveniment, cu o acțiune potrivită, cu un mentor, cu întâlniri cu oamenii care au rezultate, care-și trăiesc viețile cu zâmbetul pe buze, cu provocări dintre cele mai diverse și mai străine zonei de confort. Asta înseamnă o reală dezvoltare personală.

Știi ce se întâmplă când nu-i cauți intenționat pe oamenii fericiți? Ajungi să crezi că ei nici nu există.

Hai Sus! Academia de Bine te susține! Smile



Taguri:
[bani]   [vise]   [carti]   [dezvoltare personala]   [hai sus]   [schimbare]   [academia de bine]