Nu ti-ar placea sa fii Tu si-atat?

Întotdeauna m-am întrebat de ce oamenii postează la profilul lor de pe facebook, de pe blog (și nu numai) poze cu altcineva. Lăsând vizitatorul să se întrebe: „ea e? el e?”.

Înțeleg că poate nu vrei să te afișezi; poate îți place în colțișorul tău de umbră. Perfect, postezi foarte puțin sau deloc. Dar acolo unde e vorba de tine, unde se citesc vorbe despre tine sau unde lumea s-ar aștepta să te vadă pe tine, cred că așa ar fi natural: să fii tu, nu o altă persoană. Fără jenă, fără rețineri, fără complexe, fără prejudecăți.

Fiindcă, de fapt, astea ne macină din momentul în care părinții, școala, societatea ne conving că, în lume, totul se împarte în bun și rău, în corect și greșit, în frumos și urât. „Ce-o să zică oamenii despre mine?” Ne pasă atât de mult de părerea altora încât, în timp, mintea noastră subconștientă reține despre propria persoană o părere mult mai proastă decât o au toți ceilalți despre noi. Și trăim cu asta. Și întărim în fiecare zi o convingere pe cât de greșită, pe atât de împotriva noastră.

În primul rând și natural e bine să ne iubim maxim pe noi înșine. Natural, nu neapărat normal. Între cele două noțiuni sunt diferențe majore. Naturalul e înnăscut. Normalul e doar o convenție a societății în care trăim. Dacă X e frumos pentru grupul din care facem parte, devine frumos și pentru noi. E o lege a firii să te dai după grup; să vrei să fii acceptat, să vrei să fii apreciat sau să vrei să deții controlul. Una din astea trei, oricare, e cumva mai puternică în cazul fiecărui om în parte. Ești foarte ok atunci când le echilibrezi și când îți pasă cu adevărat de propria persoană.

„Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți!” Păi, dacă nu te iubești pe tine, cum să-i iubești cu adevărat pe alții? Iar asta nu are legătură cu egoul. A te iubi pe tine presupune să ai grijă de sănătatea ta, de sentimentele tale, de gândurile și de emoțiile tale, de ceea ce ești, faci și ai. Pentru că vrei, poți și meriți să fii, să faci și să ai totul pentru a fi fericit. Fericirea e nelimitată. E din plin pentru toată lumea, în fiecare zi. E cât Universul de mare.

Atunci când reușești să înțelegi că tu ești unic, ești perfect, ești ceea ce ești, iubirea de tot și toate se manifestă în cele mai variate forme ale sale. Îți aduce calm și bună dispoziție ori de câte ori îți dorești așa ceva. Psihologic, stresul nu este dat de întâmplare în sine. Este creat de reacția ta la întâmplarea respectivă.

Un șaman hawaiian, doctorul Hew Len, spunea la un moment dat, acum câțiva ani: „Încearcă să nu judeci pe nimeni și nimic, pe cât posibil. E important pentru tine, pentru sănătatea, pentru liniștea și pentru fericirea ta. La un moment dat, mi-am promis că în ziua în care, de când mă voi trezi și până ce voi adormi la loc, voi reuși să nu judec pe nimeni, îmi voi dărui o înghețată cu alune și stafide atât de mare, încât să mi se facă rău după ce o voi fi terminat de mâncat. N-am reușit nici până în ziua de azi să-mi dăruiesc acea înghețată…”.

Dar merită măcar să încercăm. Să încercăm cu adevărat, fiindcă verbul „încerc” nu prea are finalitate fizică. Încerc. În cerc, așa ne învârtim. :) Vreau, pot și merit! Pentru că sunt suficient de bun pentru asta.

Categorii Articole

• Dezvoltare Personala
• Leadership
• Inteligenta Emotionala
• Oameni care motiveaza
• Inspiratie
• Metafore Terapeutice
• Filme despre Tine
• Carti Recomandate
• Inteligent Amuzant
• Fotografie
• TOATE