Carti de dezvoltare personala (13)


Carti Recomandate

25-08-2016
Like 485

Pe de o parte, noi, românii, spunem: "Banul e ochiul... Banul e păcătos. Banul îți ia mințile." Spunem așa sau nu? Adică, hai să fugim de el. Ne educăm în spiritul unei sărăcii normale și al păcatului comis dacă ai bani. Căci bani mulți au doar cei care fură, care fac matrapazlâcuri; te poți îmbogăți numai dacă ești lipsit de etică.

Pe de altă parte, alergăm în fiecare zi cu toții după bani, ni-i dorim chiar dacă nu spunem asta nimănui, avem nevoie de ei, pentru că e clar: fără bani, deocamdată nu se poate, nu ne putem plăti facturile, dorințele, dezvoltarea, viața.

Educația financiară ar trebui începută încă din școala generală.

Părinții au de asemenea nevoie de o re-educare financiară, astfel încât copilul să nu mai audă în casă doar vorbe urâte despre bani. Să înțelegem, în sfârșit, că banul poate fi ori cel mai bun slujitor, ori cel mai aspru stăpân. Ori devii stăpânul banului, ori se face el stăpânul tău. Și știi ce e cel mai interesant? Banii devin stăpânii noștri și ne dau viețile peste cap atât în situația când strângem și strângem și strângem și-i iubim ca pe nimic altceva și ne iau mințile, nefăcând nimic sănătos cu ei... dar devin stăpânii noștri și atunci când nu-i avem și ne văităm toată ziua de lipsa lor, de urâțenia lor, de greutatea cu care se câștigă, fiind invidioși pe cei care îi au. În realitate, avem doar nevoie să înțelegem cât mai clar, să devină o convingere a minților noastre că, dacă-i tratăm ca pe niște instrumente, NU ca pe niște scopuri în viață, banii ne ajută să trăim așa cum ne place, să ne împlinim visurile, să dăm mai departe, să ne îndeplinim misiunea pentru care suntem aici.

Uite, aici scriam despre un om care a primit toate refuzurile din lume, care chiar avea foarte puțin, dar care acum este unul dintre cei mai bogați din lume: Jack Ma. Un model de evoluție socială.

Banii sunt o energie dinamică. Nu banii sunt buni sau răi. Ci ceea ce faci Tu cu banii este bun sau rău.

La fel ca omul, banul fuge de cei care vorbesc urât despre el, de cei care îl tratează în mod nepotrivit, pe cei care îl folosesc încălcând valori umane esențiale.

M-am gândit să-ți recomand astăzi cartea lui Robert Kiyosaki - "Tată bogat, tată sărac", un reper în educația financiară de bază a fiecăruia dintre noi. Îți schimbă percepția despre finanțe. Cum câștigă unii fără oprire, de ce nu se întâmplă asta cu toată lumea, cum să-ți păstrezi echilibrul într-o societate care gândește despre bani în mod extrem: ori, ori. Povestea este una reală, e vorba despre viața autorului care a devenit unul dintre cei mai populari traineri de educație financiară din lume, un om de succes și bineînțeles bogat.

Iată un scurt fragment din carte:

Tatăl cel bogat se ridică în picioare și închise străvechea fereastră de lemn care scârțâa îngrozitor și care tare ar mai fi trebuit reparată.

"Dacă vei învăța bine această lecție, vei deveni un tânăr înțelept, bogat și fericit. Dacă nu, îți vei petrece tot restul zilelor dând vina pe viață, pe serviciul pe care îl ai, pentru faptul că ești prost plătit sau pentru problemele pe care le atribui întotdeauna șefului. Îți vei trăi viața sperând că-ți va oferi o mare șansă care să îți rezolve brusc toate problemele financiare."

Mi-am dat seama că are dreptate. Mă luptam să învăț, să înțeleg. Tatăl cel bogat a continuat: "Sau dacă ești genul de om care nu are curaj, renunți de fiecare dată când viața te împinge încolo și-ncoace. Dacă ești așa, vei căuta să-ți trăiești viața fără riscuri, făcând ceea ce trebuie și păstrându-te pentru ceva ce nu se va întâmpla niciodată. După care vei muri ca un bătrânel plicticos. Vei avea mulți prieteni, pentru că ești un tip drăguț și muncitor. Îți vei trăi viața fără riscuri și făcând numai ceea ce "trebuie"; dar adevărul este că vei lăsa viața să te supună. În adâncul sufletului, înseamnă că ești îngrozit de asumarea riscurilor. Ai vrea să câștigi, dar teama de a pierde este mai mare decât bucuria de a câștiga. În adâncul sufletului, numai tu știi că de fapt n-ai avut curajul să încerci."

Pot fi lucruri împotriva a tot ce știai tu despre prosperitate. Dar nu uita: adevărul tău nu este neapărat adevărul cel mai corect sau cel mai potrivit. Cartea s-ar putea să te lovească destul de grav în convingeri, să dai cu ea de pământ, să-i cauți defecte, să-i zici vreo două lui Kiyosaki. Smile Apoi, te vei liniști, căci, practic, omul te învață cum să gândești și să acționezi pentru a avea mai mult fără să păcălești pe nimeni.

Alege să-ți împlinești visurile, trăiește după criteriile tale interioare, câștigă oricât de mult și contribuie la dezvoltarea comunității tale, la dezvoltarea celor din jur așa cum alții au contribuit cândva, oricât de puțin, la dezvoltarea ta. Hai Sus! Academia de Bine te susține!



Taguri:
[banii]   [educatie financiara]   [dezvoltare personala financiara]   [academia de bine]   [hai sus]   [parintele]   [parintii]   [energie dinamica]   [ce sunt banii]   [robert kiyosaki]